Secretarul de stat Ioan Dascălu a participat la Apelul Solemn al Detaşamentului de Jandarmi care vor acţiona în Afganistan

Secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, chestor de poliţie Ioan DASCĂLU, a participat, luni, 31 octombrie a.c., la Apelul Solemn al Detaşamentului de Jandarmi Români, care va acţiona în cadrul Misiunii de Instruire NATO din Afganistan (NTM-A).„Astăzi este o zi foarte importantă pentru viaţa şi cariera dumneavoastră, este ziua care marchează plecarea într-o misiune de o importanţă majoră pentru ţara noastră. Cu siguranţă nu va fi o misiune uşoară şi ştiu că este dificil să fii departe de familie şi de cei dragi pentru o lungă perioadă de timp. Mă adresez şi membrilor familiilor care trebuie să fie mândri de dumneavoastră, pentru că faceţi parte din elita Jandarmeriei Române şi pentru că participaţi la o misiune internaţională cu scop nobil, anume acela de a împărtăşi din cunoştinţele şi experienţa pe care le-aţi acumulat”, a spus chestorul Ioan Dascălu.Totodată, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică i-a asigurat pe membrii detaşamentului de întreaga susţinere din partea conducerii M.A.I. pentru activitatea pe care urmează să o desfăşoare şi le-a urat să se întoarcă sănătoşi acasă. * * * Detaşamentul se va deplasa în teatrul de operaţii, marţi, 1 noiembrie a.c., urmând să înlocuiască contingentul de 66 de jandarmi din Afganistan. Începând cu data de 28 aprilie a.c., potrivit Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 29 din 22.03.2011, 66 de jandarmi (dintre care 23 ofiţeri şi 43 subofiţeri) participă la misiunea de instruire NATO Training Mission a forţelor de ordine publică din Afganistan, care se înscrie în responsabilităţile ce revin României ca urmare a aderării la Alianţa Nord-Atlantică Durata unei misiuni este de aproximativ 12 luni, jandarmii urmând să fie dislocaţi în Spin Boldak, Wardak şi Costall (centre de pregătire ale Poliţiei Afgane). Jandarmii care fac parte din contingent provin din unităţile Jandarmeriei Române şi au fost selecţionaţi în urma promovării testelor la care au fost supuşi (cunoştinţe de specialitate, verificare medicală, verificare fizică, limba engleză, experienţa acumulată în domeniul ordinii publice). Principalele misiuni ale jandarmilor români din Afganistan constau în pregătirea poliţiştilor afgani în ceea ce priveşte modul de acţiune pentru prevenirea sau aplanarea conflictelor, privind procedeele folosite pe timpul desfăşurării misiunilor de ordine publică şi instruirea în utilizarea armamentului din dotare. Imagini video – Apel Solemn al Detaşamentului de Jandarmi Români


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut