Secretarul de stat Bogdan Tohăneanu a participat la reuniunea Comitetului de coordonare a afacerilor europene

Secretarul de stat Bogdan Tohăneanu a participat luni, 3 februarie a.c., la o reuniune a Comitetului de coordonare a Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene, care s-a desfăşurat la sediul Ministerului Afacerilor Externe.În cadrul reuniunii au avut loc discuţii referitoare la teme de interes prioritar pentru România pe principalele dosare, în contextul agendei europene pentru anul în curs, precum şi în legătură cu atribuţiile instituţiilor guvernamentale în relaţia cu Parlamentul, în baza legii de cooperare Guvern-Parlament în domeniul afacerilor europene.Totodată, în contextul întâlnirii de la M.A.E, a fost reiterată necesitatea intensificării colaborării tuturor statelor implicate în domeniul afacerilor interne. * * * Comitetul de coordonare a Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene este un organism, coordonat de M.A.E, având drept scop asigurarea coordonării interinstituţionale a procesului de luare a deciziilor şi adoptare a poziţiilor României în ceea ce priveşte problematica afacerilor europene.Comitetul este format din reprezentanţi ai ministerelor şi ai altor organe de specialitate, cu funcţii de secretar de stat sau alte funcţii cu rang de secretar de stat, cu atribuţii în domeniul afacerilor europene.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut