Perchezitii domiciliare

În această dimineaţă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, desfăşoară 33 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor suspecţi de trafic de minori.Victimele erau obligate să cerşească în Marea Britanie să săvârşească infracţiuni mărunte în folosul traficanţilor.Acţiunile care au loc la Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, vizează probarea activităţii infracţionale a unui grup criminal organizat care se ocupa cu racolarea de persoane şi exploatarea acestora prin obligarea la practicarea cerşetoriei în Marea Britanie. Totodată, memebrii grupării sunt suspectaţi că obligau victimele să comită infracţiuni mărunte de genul furturilor din buzunare şi din magazine. La percheziţii participă 120 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, echipaje de poliţie rutieră din cadrul Direcţiei Rutiere a Inspectoratului General al Poliţiei Române, 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă. De asemenea, la acţiune participă şi 26 de ofiţeri de la Poliţia Metropolitană din Londra şi doi analişti de la Europol întrucât la documentarea faptelor săvârşite pe teritoriul Românie şi al Marii Britanii au participat atât poliţişti români cât şi britanici. Persoanele suspectate de comiterea de infracţiuni urmează să fie conduse pentru audieri la procurorii DIICOT, în baza unor mandate de aducere. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut