Zeci de mii de amenzi pentru conducătorii auto indisciplinaţi

Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat în toată ţara, pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi pentru depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care conduc autovehicule fără a avea permise de conducere.Poliţiştii rutieri acţionează permanent pentru reducerea numărului de accidente de circulaţie şi pentru conştientizarea opiniei publice asupra efectelor negative ale încălcării prevederilor legale în viguare.Pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a lunii martie a.c., aproximativ 10.000 de poliţişti rutieri au fost prezenţi pe stradă pentru a asigura un climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic.Pe parcursul acţiunilor au fost controlate peste 90.000 de auto, fiind aplicate aproximativ 34.300 de sancţiuni, dintre care 1.089 pentru conducătorii auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, acţiunile au avut ca rezultat şi constatarea a 1.149 de infracţiuni, dintre care 642 pentru conducere în stare de ebrietate şi 258 pentru conducere fără permis.ALCOOLUL ŞI VOLANUL SUNT INCOMPATIBILE!Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de perturbare a capacităţii de conducere!De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!Astfel, este prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut