Poliţia Rutieră veghează la siguranţa participanţilor la trafic

Conducerea Poliţiei Române a dispus suplimentarea efectivelor de poliţie rutieră şi informarea permanentă a participanţilor la trafic cu privire la valorile de trafic rutier şi eventualele rute ocolitoare, întrucât în cursul zilei de astăzi, 5 aprilie, în special după-amiaza, se aşteaptă o creştere a valorilor de trafic pe drumurile naţionale ce leagă staţiunile turistice de marile oraşe şi pe autostrăzile A1 şi A2.Pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în marile oraşe şi pe principalele căi de comunicaţie dinspre staţiunile turistice montane şi litoral, la orele de vârf, se va asigura prezenţa activă a agenţilor de poliţie rutieră şi a aparatelor radar.De asemenea, cu sprijinul Inspectoratului General al Aviaţiei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor se vor monitoriza fluenţa traficului rutier şi dispozitivele de circulaţie, în special pe traseele de pe Valea Prahovei, DN2, precum şi de pe autostrada A1.Totodată, în această perioadă se vor organiza acţiuni comune ale poliţiştilor, în zona frontierei de Vest şi Sud, împreună cu structurile de poliţie din Ungaria şi Bulgaria. Informarea permanentă, prin Centrul INFOTRAFIC, a conducătorilor auto cu privire la valorile de trafic rutier, eventualele rute ocolitoare etc. este o altă măsură dispusă în scopul prevenirii evenimentelor rutiere şi evitării neplăcerilor cauzate de aglomeraţia în trafic.Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor conducătorilor auto cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi conştientizarea riscurilor la care îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea legislaţiei rutiere.O atenţie sporită trebuie acordată pietonilor şi motocicliştilor, iar conducerea cu viteză moderată, adaptată permanent condiţiilor de drum şi trafic este una dintre condiţiile esenţiale ale evitării accidentelor grave.Aproximativ 2.000 de poliţişti rutieri au acţionat zilnic, în această perioadă, pe toate tronsoanele din ţară, pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi, mai ales, pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre TOBĂ, a solicitat structurilor de poliţie rutieră din întreaga ţară să adopte o atitudine proactivă, să intensifice acţiunile de combatere a indisciplinei rutiere şi să aplice legea cu fermitate, în special faţă de cei care săvârşesc abateri prin care este pusă în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic. Agenţii rutieri au acţionat pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei în marile oraşe, precum şi pe principalele căi de comunicaţie spre staţiunile turistice montane şi litoral, utilizându-se peste 660 de aparate radar.Astfel, urmare a măsurilor dispuse, s-au înregistrat mai puţin cu 40 de accidente rutiere grave faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, scăderi s-au înregistrat şi la numărul persoanelor decedate, cu 7 şi a celor rănite grav, cu 30.Principalele cauze generatoare de accidente au fost viteza excesivă şi cea neadatată condiţiilor de drum, precum şi traversările neregulamentare ale pietonilor.Totodată, în această perioadă s-au înregistrat patru accidente rutiere cu părăsirea locului faptei, în Judeţele Vrancea, Olt, Prahova şi Municipiul Bucureşti. În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti, conducătorii auto au fost identificaţi, pe numele lor întocmindu-se dosare penale.Pentru a ajunge în siguranţă la destinaţie Poliţia Rutieră vă recomandă:▫ planificaţi-vă atent traseul pe care îl veţi urma la întoarcere; ▫ verificaţi starea autovehiculului, asiguraţi-vă de buna funcţionare a acestuia; ▫ nu uitaţi triunghiurile reflectorizante, stingătorul de incendii şi trusa medicală de prim-ajutor; ▫ nu uitaţi permisul de conducere, certificatul de înmatriculare al autovehiculului şi poliţa de asigurare obligatorie auto( RCA); ▫ respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră; ▫ pentru opriri, alegeţi locurile de parcare special amenajate sau zonele bine iluminate; ▫ autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (casetofon, genţi, borsete, aparate foto, etc.); ▫ dacă părăsiţi autoturismul, chiar şi pentru scurt timp, nu lăsaţi cheile în contact, în încuietoarea portierei sau a portbagajului; ▫ nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii; ▫ când aveţi sau când vi se semnalează vreo defecţiune tehnică, luaţi-vă toate măsurile de siguranţă pe durata remedierii acesteia; ▫ dacă pe traseu sesizaţi ceva suspect, iar situaţia nu vă permite să interveniţi, anunţaţi imediat Poliţia la numărul unic de urgenţă 112; ▫ respectaţi semnalele agenţilor de circulaţie şi alegeţi, pe cât posibil, rutele ocolitoare mai puţin aglomerate. ATENŢIE !!! -Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi trafic generează accidente grave de circulaţie; -Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele; -Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa; -Folosiţi corect luminile pe timp de noapte sau ploaie!; -Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea; -Pe vreme de ploaie, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz! Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut