Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a primit astăzi la Ministerul Afacerilor Interne o delegație condusă de președintele Consiliului reprezentanților din Republica Irak, Saleem Abdullah Al-Jubouri.Întrevederea a avut loc în contextul vizitei oficiale în România a demnitarului irakian, la invitația Parlamentului României. Pe agenda discuțiilor cu ministrul Carmen Daniela Dan s-au aflat mai multe subiecte care privesc oportunități de cooperare și schimb de experiență în domeniul pregătirii și instruirii poliției irakiene în munca de poliție, combaterea criminalității și a corupției interne. Un alt domeniu de interes este cel al medicinii de urgență, sens în care ministrul Carmen Dan și-a exprimat deschiderea spre continuarea discuțiilor privind cooperarea pe această linie, în condițiile în care sistemul medical de urgență din România a devenit un model pentru țările vecine.Nu în ultimul rând, cele două părți au discutat și despre stadiul elaborării Acordului româno – irakian în domeniul combaterii criminalității, document aflat în plin proces de negociere, ministrul afacerilor interne susținând că acesta se află într-o fază de analiză a propunerilor formulate de ministerul de interne irakian.Pentru toate domeniile identificate ca fiind de interes în acest proces de reconstrucție administrativă a statului irakian, cei doi oficiali au convenit ca discuțiile să fie dezvoltate la nivel de experți, fiind lansată invitația către partea irakiană de a veni în România pentru o serie de întâlniri punctuale cu reprezentanții structurilor MAI.