Conduceți prudent, la întoarcerea din minivacanţă

Pentru fluidizarea și monitorizarea traficul și pentru a preveni evenimentele rutiere, poliţiştii sunt în stradă și acționează, astfel încât cei care se întorc acasă din minivacanța de 1 Mai, să ajungă în siguranță. Poliţiştii continuă acţiunile din stradă, pentru prevenirea evenimentelor grave, combaterea încălcării regimului legal de viteză şi salvarea de vieţi.Sunt monitorizate, în special, traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1, A2 şi A3, precum şi sectoarele de drum dinspre punctele de trecere a frontierei.În acţiuni sunt angrenaţi şi poliţişti de la ordine publică, pentru a acorda sprijin colegilor de la rutieră. Pentru o întoarcere în siguranță, recomandăm conducătorilor auto să conducă prudent, fără bruscarea comenzilor vehiculelor și să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.Evitați efectuarea depăşirilor care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase. După efectuarea fiecărei depăşiri, reveniţi pe banda de circulaţie pe care vă deplasaţi iniţial.Nu acceleraţi când un alt autoturism se angajează în depăşirea vehiculului condus de dumneavoastră!Folosiți luminile de avarie când încheiați o coloană care opreşte sau încetineşte brusc.Pe banda de urgenţă a autostrăzii este interzisă oprirea. În caz de necesitate, aceasta trebuie să poată fi folosită de autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară. Pe autostradă, acordați prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii.Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că toţi ocupanţii şi-au pus centurile de siguranţă, precum şi dispozitivele de fixare pentru copii!Respectați limita legală de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România. În condiţiile unui trafic aglomerat sau a apariţiei blocajelor rutiere, păstraţi-vă calmul, nu blocaţi intersecţiile şi nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule.Pietonilor le recomandăm să traverseze numai prin locurile marcate corespunzător, după o temeinică asigurare și să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut