Prima ședință din acest an a Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică (CNCAOP)

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a condus, luni, 24 aprilie a.c., la sediul MAI, prima ședință din acest an a Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică (CNCAOP) – structură interinstituţională de suport decizional pentru managementul integrat al acţiunilor în situaţii de criză în domeniul ordinii publice.Cu această ocazie, ministrul afacerilor interne a precizat că a convocat ședința pentru a se asigura că toți membrii CNCAOP au viziunea generică despre rolul, funcționarea și pârghiile pe care le au la dispoziție pentru gestionarea în mod integrat a situațiilor care sunt în competența CNCAOP. ”Evident, că nimeni nu își dorește să ajungem în situații reale de operaționalizare a CNCAOP, însă dacă vom ajunge în acea situație este esențial să știm cum vom comunica între noi, cum vom asigura fluxul informațional, cum vor coopera toate instituțiile pe care le reprezentăm și, mai ales, cum ne vom fundamenta deciziile, pe baza analizei riscurilor și a vulnerabilităților”, subliniat Carmen Daniela Dan.Scopul principal al CNCAOP este de a asigura fundamentarea deciziilor ministrului afacerilor interne, managementul integrat al crizelor în domeniul ordinii publice, autorizarea măsurilor de răspuns la criză, a planurilor de intervenție și de restabilire a ordinii publice.CNCAOP este constituit din Centrul de decizie, Centrul de consultanță și Centrul Național de Conducere Integrată (C.N.C.I.).Printre principalele atribuții ale Centrului de decizie se numără: propune ministrului afacerilor interne declararea stării de alertă, respectiv instituirea stării de urgență; promovează, spre aprobare, strategia națională de ordine publică și planurile de acțiune subsecvente; propune CSAT, prin ministrul afacerilor interne, măsuri pentru ridicarea graduală a capacității operaționale; analizează evaluările periodice referitoare la amenințările și riscurile la adresa ordinii publice și stabilește măsuri de contracarare.Centrul Național este constituit din reprezentanți la nivel de secretar de stat din MAI, MApN, MAE, Ministerul Justiției, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății, SRI, SPP, SIE, STS și Secretariatul General al Guvernului.DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

27.377 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC. Citiți aici

Angajații MAI au gestionat 5.793 de evenimente pentru protejarea cetățenilor. Detalii aici

755 de șoferi au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Citiți aici

Pompierii și salvatorii au gestionat 1771 situații de urgență, pentru a preveni tragedii și a salva vieți. Citiți aici

19 persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Citește aici

701 de șoferi au fost scoși din trafic. Detalii aici

Urmăriți la nivel internațional, aduși în țară de polițiști. Detalii aici

Peste jumătate de milion de verificări cu aplicația eDAC de la operaționalizare. Citiți aici

Sari la conținut