În cadrul activităților dedicate elevilor planificate să se desfășoare în Programul Școala Altfel, Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne, în parteneriat cu Asociația Pro Democrația, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu sprijinul PROEDUS din cadrul Primăriei Municipiului București, organizează astăzi, 19 aprilie a.c., la Palatul Național al Copiilor din București, un spectacol artistic și educativ cu tematică anticorupție.Timp de două ore, circa 800 de elevi din mai multe licee bucureștene vor participa la o reprezentație de teatru tematic și un mini concert de muzică pop. Spectacolul va avea un caracter interactiv în sensul că elevii vor fi invitați să-și exprime opinia cu privire la ceea ce reprezintă comportamentul integru în societate și atitudinea pe care trebuie să o adopte în situația în care sesizează fapte de corupție.Programul artistic reprezintă una dintre activitățile planificate în cadrul Proiectului Lideri pentru Integritate și se desfășoară pe durata a 3 zile consecutiv, în intervalul 18-20 aprilie a.c. Proiectul Lideri pentru Integritate se desfășoară în perioada martie – decembrie 2016 și își propune să conștientizeze și să formeze tinerii de liceu și studenții de la facultățile de drept, administrație publică și științe politice, pentru a deveni cetățeni model de integritate și moralitate, prin implicarea acestora în diverse activități și metode non-formale de prevenire a infracțiunilor de corupție. Activitățile principale ale proiectului constau în: sesiuni de informare în licee, evenimente educative-cultral-artistice în Saptămâna Școala Altfel, campanie anticorupție în mediul online, Școala de vară pentru studenți și marcarea Zilei Internaționale Anticorupție. Participarea DGA în Programul Școala Altfel are ca scop formarea atitudinii anticorupție și creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat în relaţia cu personalul MAI, reacţia la corupţie şi modul de sesizare a faptelor de corupție.D.G.A. – Biroul Informare și Relații Publice