Pentru siguranța copiilor care participă la activitățile organizate săptămâna viitoare în cadrul programului „Școala altfel”, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a aprobat un plan de măsuri de întărire a ordinii publice la nivel național. În acest sens, structurile operative ale MAI vor adapta misiunile specifice de ordine publică la evenimentele care vor avea loc în toată țara și la care vor participa un număr mare de copii și tineri.De asemenea, MAI va desfășura, împreună cu inspectoratele școlare, acțiuni preventive și evenimente de tipul “Ziua Porților Deschise”, ocazie cu care tinerii interesați de o carieră în structurile MAI vor putea să afle mai multe despre munca de polițist, jandarm, polițist de frontieră sau pompier.Polițiștii Inspectoratului General al Poliţiei Române vor merge în școli și licee unde vor susține lecții deschise despre prevenirea delincvenţei juvenile, iar pompierii vor organiza exerciţii de evacuare şi simulări ale unor intervenții în situații de urgență. Copiii care doresc să afle mai multe despre istoria Poliției de Frontieră pot vizita Muzeul din Municipiul Giurgiu, în timp ce tinerii interesați de o carieră în jandarmerie vor putea fi prezenți miercuri, 20 aprilie a.c., între orele 10.00-12.00, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române unde vor avea loc demonstrații de arte marţiale, plimbări cu tiroliana, exerciţii cu câinii de serviciu sau plimbări cu caii jandarmeriei.În cadrul Programului ,,Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, Academia de Poliţie va organiza joi, 21 aprilie a.c., Ziua Porților Deschise, ocazie cu care se va prezenta oferta educațională pentru acest an. De asemenea, copiii care vor vizita Inspectoratul General de Aviaţie vor avea prilejul de a sta la manşa unui elicopter, iar piloţii MAI le vor povesti despre misiunile de salvare aeriene.Acțiuni preventive vor fi desfășurate și de către specialiștii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane sau Agenţiei Naţionale Antidrog. Pentru prima dată Direcția Generală Anticorupție va participa la acest program cu o serie de activități de educație anticorupție dedicate tinerilor. Evenimentele vor fi organizate la sediul central al D.G.A. și la Palatul Național al Copiilor.