Comunicat de presă

Creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și asigurarea protecției comunităților rămân obiectivele prioritare ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.Complexitatea, intensitatea și dinamismul diverselor situații impun adoptarea rapidă și implementarea celor mai bune practici menite să asigure dezvoltarea instituțională pe cele două paliere: prevenire și intervenție.1.PrevenireÎn cursul acestei săptămâni, inspectorii de prevenire au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la operatori economici cu activități în domeniile comerț, alimentație publică și de agrement (cluburi, baruri, discoteci, săli de cinema, săli de spectacol), precum și la unități turistice.Astfel, personalul specializat din componența serviciilor profesioniste pentru situații de urgență a desfășurat 1.563 controale la nivel național, în urma cărora au fost aplicate 3.620 sancţiuni contravenţionale (3.194 avertismente şi 426 amenzi contravenţionale), în cuantum de 408.701 RON. Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncționalităților specifice, specialiştii noştri au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfășurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.De asemenea, în perioada menţionată, la nivel național s-au realizat 1.416 acțiuni pentru educarea preventivă, pregătirea și verificarea adoptării măsurilor de protecție a populației privind modul de comportare specific tipurilor de risc. Totodată, inspectorii de prevenire au fost angrenați în 21 comisii de recepție pentru verificarea respectării cerințelor de securitate la incendiu pe timpul execuției lucrărilor de construcții și au continuat analizarea documentațiilor necesare acordării avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă.Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat și acţiuni de recunoaştere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare. 2.IntervențieÎn plan operaţional, în aceeaşi perioadă, la nivel național au fost derulate 5.634 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 181 misiuni de stingere a incendiilor, 4.853 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 26 misiuni de descarcerare şi 93 pentru deblocare/salvare. De asemenea, în cele cinci zile, 4.611 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 51 au fost salvate din medii ostile vieţii. Asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii şi crearea culturii de securitate rămân principalele obiective ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţilor subordonate şi reprezintă elementele fundamentale ce susţin activităţile derulate în sprijinul şi pentru cetăţean.I.G.S.U. – Biroul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar. Detalii aici   

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici 

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut