Având în vedere numărul extrem de mare de turişti care au tranzitat litoralul românesc, dar şi de participanţi la evenimentele muzicale electric-house, care au avut loc în perioada estivală la Constanţa şi Cluj, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog, împreună cu voluntarii antidrog, au derulat pe toată durata verii o serie de activităţi de informare cu privire la efectele nocive ale consumului de substanţe interzise. Participarea şi implicarea specialiştilor ANA la astfel de evenimente reprezintă unul din principalele sale obiective, acela de a îndruma populaţia, în special tinerii, să adopte un stil de viaţă sănătos, ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber, şi de a creşte nivelul de informare şi sensibilizare cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de droguri, în vederea diminuării stigmatizării şi marginalizării sociale a consumatorilor de droguri.În acest sens, Agenţia Naţională Antidrog, prin specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Constanţa, a implementat la malul Mării Negre o serie de campanii, proiecte şi activităţi de prevenire şi reducere a riscurilor asociate consumului de droguri: Campania „Litoral fără droguri 2018”, având ca obiectiv informarea tinerilor aflaţi pe plajele din staţiunile Mamaia, Vama Veche și Costinești, cu privire la efectele nocive ale consumului de droguri şi atragerea acestora către activităţi sănătoase de petrecere a timpului liber (beach volei, fotbal pe plajă etc.). În cadrul acestei campanii au fost realizate 10 activități, fiind informaţi peste 50.000 de turişti. Campania „SAFE PARTIES!”, care s-a derulat la marile evenimente muzical-artistice şi în cluburile de pe litoral. Obiectivul campaniei l-a reprezentat reducerea riscurilor asociate consumului de droguri, fiind desfăşurate, în colaborare cu poliţiştii rutieri din Constanţa, inclusiv activităţi de prevenire a evenimentelor rutiere comise pe fondul consumului de droguri. Astfel, au fost informați 2900 de tineri şi aplicate conducătorilor auto 200 de chestionare privind legislaţia şi consumul de droguri la volan. De asemnea, cei aflaţi la volan au putut testa şi ochelarii speciali care simulează efectele consumului de alcool şi droguri. Proiectul local ,,Vacanţă în siguranţă – fără droguri!”, ediţia a IV-a, implementat în Tabăra New Paradise din Eforie Sud și Eforie Nord şi în Tabăra 2 Mai, fiind realizate 11 activităţi de prevenire a consumului de droguri, cu participarea a 1186 elevi şi 64 de cadre didactice. Proiectul local ,,Vară în siguranţă – Tu contezi cel mai mult!”, implementat în cadrul Centrului de Plasament ,,Sparta Rotterdam” din Techirghiol, Centrului de Plasament „Ovidiu” Constanța şi Centrului de Plasament „Micul Rotterdam” Constanța, cu participarea a 56 de copii instituţionalizaţi şi a 4 cadre didactice.Echipa ANA din Constanţa a fost prezentă şi la cele două mari festivaluri care au avut loc la malul mării, respectiv DAKINI şi NEVERSEA.La festivalul DAKINI, desfăşurat în perioada 27 iunie – 1 iulie 2018, fluxul total de persoane a fost de 2100, atât din ţară, cât şi din străinătate. Având în vedere specificul evenimentului (în timpul zilei zonele fiind deschise participanţilor pentru ateliere/workshopuri cu teme diferite şi ateliere yoga), specialiştii din Constanţa au desfăşurat o şedinţă de terapie prin yoga cu tinerii prezenţi la eveniment, denumită “Discovering yourself through yoga”, şi un atelier cu denumirea “Discovering myself – substance use prevention workshop”, o activitate de informare a participanţilor la eveniment privind riscurile consumului abuziv de substanţe psihoactive. La festivalul NEVERSEA, care a avut loc pe plaja Modern din Constanţa, în intervalul 5 – 8 iulie 2018, echipa ANA a acordat consiliere tinerilor pe problematica drogurilor. Cu această ocazie, au fost distribuite 1000 de materiale informative, în limba română, au fost aplicate turiştilor participanţi la festival 50 de chestionare de evaluare a cunoştinţelor privind consumul de droguri, în limba engleză (cu furnizarea răspunsurilor corecte), precum şi 300 de prezervative.În cele patru zile de festival, fluxul total a fost de aproximativ 210.000 de persoane, atât din ţară, cât şi din străinătate.De asemenea, în perioada 19 – 22 iulie 2018, echipa ANA din Cluj a participat la festivalul ELECTRIC CASTLE, care s-a desfăşurat la Bonţida, judeţul Cluj, unde a diseminat informaţii în legătură cu serviciile oferite de Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Cluj şi a oferit participanţilor consiliere pe problematica drogurilor. La festivalul UNTOLD, care a avut loc la Cluj, în perioada 2 – 5 august 2018, au fost activate un număr de aproximativ 80.000 de brăţări pentru acces în zona de desfăşurare a festivalului.Cu această ocazie, au fost distribuite aproximativ 20.000 de pliante informative în legătură cu riscurile asociate consumului de alcool şi droguri în limbile română, engleză şi maghiară şi 750 brăţări de silicon cu mesajul campaniei de prevenire a consumului de canabis „#PotAltfel!”.Totodată, au fost derulate exerciţii cu ochelarii speciali ce distorsionează realitatea pentru a creşte conştientizarea în rândul tinerilor asupra riscurilor la care se expun atunci când consumă alcool sau substanţe psihoactive. Participanţii la aceste evenimente muzicale s-au adresat specialiştilor ANA, solicitând mai multe informaţii cu privire la efectele consumului de droguri, legislaţia din România în domeniu, serviciile de asistenţă către care se pot îndrepta, iar în acest context s-au purtat discuţii şi în legătură cu riscurile şi consecinţele negative asupra sănătăţii pe care le implică consumul de alcool sau droguri.Instituţia noastră a fost alături de organizatorii acestor festivaluri, care au atenţionat participanţii să nu experimenteze senzaţii date de consumul de alcool în exces şi droguri.ANA – Compartimentul Relații Publice