Declarație de presă a ministrului afacerilor interne

Duminică, 19 august a.c., ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a susținut o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, pe tema evenimentelor înregistrate la manifestările publice desfășurate în ziua de 10 august a.c.Redăm, mai jos, declarația de presă a oficialului MAI:“Astăzi mi-a fost prezentat raportul privind evenimentele din data de 10 august, raport pe care l-am solicitat săptămâna trecută tuturor structurilor ministerului implicate în organizarea și desfășurarea acelei misiuni. Vreau să fie foarte clar de la început – acest raport nu are rolul de a stabili vinovății. Noi nu suntem o instanță de judecată!Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor acelora care au avut de suferit in urma violențelor de săptămâna trecută, fie ei civili sau militari jandarmi. Chiar dacă în prezent sunt în desfășurare o serie de anchete penale, pentru opinia publică avem datoria să contribuim la aflarea adevărului despre evenimentele din acea seară. Nu am nicio ezitare să prezint acest raport Comisiilor de Apărare din Parlament, Guvernului României sau CSAT, dacă acest lucru îmi va fi solicitat. Și pentru că s-a vorbit în aceste zile de o eventuală convocare a mea la Comisia de Apărare, Ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, vă informez că până în prezent nu am primit nicio invitație oficială în acest sens, dar sunt oricând gata să prezint aceste date, în mod integral, membrilor Comisiei.Pentru ce s-a întâmplat în acea seara, până la această dată au fost deschise 21 de dosare penale – 3 dintre acestea cu Autor Necunoscut. În aceste dosare, sunt cercetate 20 de persoane. 3 persoane au fost arestate, iar 2 au fost puse sub control judiciar. De asemenea, au fost aplicate 64 de amenzi contravenționale.Poliția și Jandarmeria vă asigur că au lucrat în toate aceste zile pentru identificarea persoanelor violente, însă parchetele civile au avut doar 2 zile de lucru în care s-au înregistrat aceste dosare de mai sus – luni și marți.De mâine vom merge la parchetele civile și cu alte sesizări, informații și date obținute în aceste zile în care la noi efectiv s-a lucrat serios. Este un proces dificil și un efort consistent să vizualizezi un volum atât de mare de imagini – pentru cunoscători: e vorba de aproximativ 2 TERABAIȚI de filmări, în care să surprinzi persoanele violente, ca apoi să le poți introduce într-un proces de comparare și identificare după fotografie sau imagine. Până acum Jandarmeria a identificat sute de persoane care au comis violențe. Aceste persoane au fost surprinse în imaginile vizionate și se află acum în acest proces de identificare.Fata de acțiunile jandarmilor implicați în misiunea din data de 10 august, a fost începută o verificare internă, și până în prezent au fost identificate 5 situații susceptibile de comiterea de abuzuri împotriva unor persoane care nu au săvârșit acte de violență. Această activitate începută de Jandarmeria Capitalei va continua, iar rezultatul verificărilor va fi înaintat Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, unde se instrumentează deja un dosar penal. Chiar dacă inițial s-a dorit ca adunarea publică din data de 10 august sa fie una legală, protestul nu a fost asumat de niciuna dintre numeroasele organizații și platforme civice care au inițiat, susținut și promovat acest eveniment. Nu a existat astfel un organizator care să-și asume responsabilitatea legală!Este important sa nu omitem un aspect: legea reglementează și adunările publice spontane dar nu am fost într-o astfel de situație. Acest protest a fost anunțat cu mult timp înainte în spațiul public, pe rețelele de socializare și în mass-media. Acesta este raportul privind evenimentele din 10 august 2018, care în total are 90 de file si este clasificat SECRET DE SERVICIU.Natura clasificată a documentului este dată de faptul ca unele informații din cuprinsul acestuia vizează datele pe care MAI le-a solicitat celorlalte instituții din domeniul securității naționale. Din aceste considerente, unele aspecte nu vor putea fi dezvoltate aici.Conform datelor cuprinse în raport, și care pot fi făcute publice, în pregătirea misiunii din data de 10 august, MAI a solicitat serviciilor de informații partenere date privind posibilele riscuri asociate acestui protest. Fluxul informațional a vizat aspecte generale, fără a avea caracter de noutate pentru economia misiunii și nu de natură a surprinde aspecte grave care ar fi impus decizii sau acțiuni cu caracter special.În completarea și sprijinul activităților deja derulate de structurile Ministerului Afacerilor Interne, după protest, am solicitat acelorași instituții, date, informații noi sau evaluări privind persoanele, grupurile de persoane sau entitățile care au generat actele de violență din Piața Victoriei.In legătura cu activarea Centrului Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică sau conducerea acțiunii de la nivelul Aparatului central al MAI, precizez că informațiile primite anterior datei de 10 august nu au indicat o situație generatoare a unei crize de ordine publică care, prin complexitate, amploare și intensitate să amenințe stabilitatea politică, economică ori socială, ordinea și valorile constituționale, așa cum definește Hotărârea de Guvern 1.152/2014.În aceste condiții, în conformitate cu prevederile actului normativ mai sus indicat, neexistând date privind acțiuni generatoare de consecințe deosebite, nu s-a impus activarea acestui Centru. Misiunea din data de 10 august a fost executată de către unitatea teritorial competentă, respectiv Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București. De asemenea, prin Ordin al sefului Direcției, comandant al misiunii a fost desemnat domnul maior Laurențiu Cazan. Acesta a avut la dispoziție efectivele Jandarmeriei Capitalei, resurse suplimentare asigurate de Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei, dar și jandarmi din Grupările Mobile Ploiești, Bacău, Constanța, Craiova.Conducerea misiunii s-a realizat din punctul de comandă înaintat situat în Piața Victoriei. Am să prezint acum cronologia evenimentelor, în baza datelor care pot fi făcute publice. Evenimentele sunt prezentate într-o formă mult mai detaliată în Raport și în Jurnalul Acțiunilor Operative: ora 13.55 – operaționalizarea punctului de comandă din Piața Victoriei. La acel moment existau două grupuri restrânse de protestatari – unul în Piața Universității și altul în Piața Victoriei. Raportul precizează că la momentul instituirii, dispozitivul a fost unul defensiv, jandarmii având ținuta de serviciu cu mânecă scurtă, fără căști pe cap și echipamente de protecție. Nu a existat, astfel, nicio intenție de intimidare sau provocare din partea Jandarmeriei.ora 16.00 – în punctul de comandă s-au prezentat Prefectul Capitalei și unul dintre viceprimarii Primăriei Municipiului București.ora 16 și 22 de minute – apar primele manifestări violente. Are loc forțarea cordonului de jandarmi și se încearcă intrarea în curtea Guvernului României. În dispozitivul de jandarmi se aruncă cu pietre și sticle de plastic. Acest moment doresc să-l explic în mod particular pentru că relevă un tipar organizatoric:Este secvența când o masă de câteva sute de persoane ies din alveolă prin fața Muzeului Antipa, blochează circulația rutieră, simulează intrarea pe Kisellef, schimbă brusc direcția de deplasare spre clădirea Guvernului și ocolind perimetrul delimitat al alveolei se îndreaptă spre intrarea în curtea Palatului Victoria, dinspre strada Paris, pe artera rutieră, printre mașini, întrucât traficul rutier nu era restricționat. Concomitent acestei mișcări pe dispozitivul situat în fața clădirii Guvernului se menține o presiune constantă, astfel încât să nu se permită o regrupare a jandarmilor spre zona dinspre strada Paris.Pentru respingerea celor care intenționau să intre în curtea Guvernului, Jandarmeria a utilizat substanțe iritant lacrimogene aflate în dotare. Abia acum dispozitivul se echipează cu mijloace de protecție.ora 16.53 – primul jandarm rănit și transportat la spital.Raportul menționează că, deși la acel moment erau întrunite condițiile de a dispune intervenția pentru restabilirea ordinii publice, conform legii 60 din 1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, jandarmii au optat pentru un mod de acțiune gradual, defensiv și descurajant reușind, încet-încet, să replieze grupul de protestatari către alveola din Piața Victoriei, în locul inițial de desfășurare a protestului.Conform articolului 17 din legea 60 din 1991, în cazul în care adunările publice își pierd caracterul pașnic și civilizat, poliția și trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea și liniștea publică, pun în pericol viața, integritatea corporală a cetățenilor, a trupelor de ordine sau amenință cu devastări ori distrugeri de clădiri sau alte bunuri de interes public sau privat.ora 18.00 – comandantul acțiunii convoacă o scurtă ședință cu șefii de dispozitive pentru analizarea situației. Potrivit raportului, la ședință a participat si un procuror militar.Ora 18.48 – apariția în Piață a primelor persoane cunoscute ca făcând parte din galeriile de fotbal. Raportul menționează că venirea acestora în perimetrul în care se desfășura nu s-a făcut în grup organizat, ceea ce a împiedicat Jandarmeria să dispună măsuri de blocare a accesului acestora în piață. Una din concluziile raportului este că modul de exercitare a violenței asupra forțelor de ordine a avut un caracter de noutate, reflectând o mutație în plan acțional. Astfel, agresiunile s-au manifestat individual sau în grupuri organizate, de-a lungul întregului dispozitiv, cu mobilitate crescută, atât în zona de contact, cât și în interiorul masei de participanți din rândurile 2 și 3 în adâncime. Acest mod de acțiune a permis agresorilor să folosească primele rânduri de protestatari ca pe un veritabil scut uman. De asemenea, manifestanții pașnici au fost reticenți în a se disocia de elementele agresive. Astfel că, misiunea de izolare și extragere a persoanelor violente a fost îngreunată și chiar imposibil de realizat. Acest mod de acțiune a făcut ca persoane care manifestau pașnic să suporte consecințele acțiunilor forțelor de ordine, aflate în încercarea de respingere a celor violenți, prin utilizarea de gaze iritant-lacrimogene.Raportul detaliază în dinamică momentele și periodicitatea actelor de violență asupra dispozitivului de Jandarmerie, dar și acțiunile violente care erau desfășurate în zona din spatele primului rând de manifestanți. Acolo au fost semnalate persoane care spărgeau pavajul și bordurile din zonă pentru a arunca cu bucăți din acestea spre forțele de ordine.ora 20.00 – comandantul acțiunii prezintă prefectului situația, informându-l cu privire la necesitatea unei intervenții pentru restabilirea ordinii publice. În acest context, prefectul își exprimă acordul cu privire la o astfel de acțiune.ora 21.30 se conturează un grup de persoane violente în zona Bulevardului Iancu de Hunedoara, cunoscut ca făcând parte din galeriile de fotbal. S-a dispus constituirea unui dispozitiv pentru izolarea grupului de suporteri care se manifestau violent, însă, din cauza celor care nu s-au delimitat de persoanele agresive, acțiunea nu a reușit. Separat de violențele de la nivelul zonei de contact cu dispozitivul de jandarmi, au început acțiuni de vandalizare în mai multe zone ale Pieței, cum ar fi distrugerea mobilierului stradal din zona Muzeului Antipa.În intervalul de timp cuprins între orele 21.00 și 22.00 – potrivit legii 60 din 1991 au fost efectuate în mod repetat avertizări și somații prin intermediul mijloacelor de amplificare sonoră. Conform jurnalului operațiunii, la ora 22 și 2 minute a fost efectuată ultima somație, acordându-se un interval de timp suficient pentru ca protestatarii să poată părăsi Piața. Am să detaliez puțin un moment important din acea seară, pentru că el este determinant în decizia de intervenție pentru restabilirea ordinii publice:La ora 22.53 dispeceratul 112 semnalează că în zona unui fast-food din Calea Buzești un grup de persoane se manifestă violent. DGJMB solicită intervenția Poliției întrucât nu aveau pe moment posibilitatea să ajungă în zona respectivă. În primă fază au fost direcționate în zonă 2 echipaje ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Poliția Capitalei, ulterior, în scurt timp, în sprijinul acestora venind alte 2 echipaje. În jurul orei 23.01 echipajele ajunse raportează că nu există acte de violență sau vandalism în zonă, fapt pentru care li se transmite ordinul să se retragă. Între timp echipajele sunt blocate de mulțimea de oameni care înconjoară mașinile și astfel se solicită sprijinul Jandarmeriei. În dinamica acestei situații, alte 3 echipaje ale poliției care sunt direcționate către aceeași zonă, sunt blocate în zona Pasajului Victoria. La solicitarea Poliției, 2 detașamente de jandarmerie sunt direcționate dinspre Palatul Victoria către echipajele de poliție blocate în zona fast-food-ului. Acesta este momentul când cei 2 jandarmi – un bărbat și o femeie – sunt izolați de restul detașamentelor și sunt atacați, fiind sustras pistolul unuia dintre ei.Acest episod îl cunoașteți foarte bine, inclusiv urmările lui.ora 23.11 – comandantul acțiunii ordonă intervenția pentru restabilirea ordinii publice. Raportul detaliază argumentele care au stat la baza emiterii ordinului, in special necesitatea eliminării riscurilor privind viața și integritatea celor prezenți în zonă, atat manifestanți, cat și jandarmi. În plus, la acel moment o armă de foc fusese sustrasă și era în posesia unuia dintre agresorii jandarmilor.Pe durata restabilirii ordinii publice au existat interacțiuni violente între forțele de ordine și agresori, situații în care persoane care nu au exercitat violențe, dar nu au părăsit piața, au avut de suferit, dar și fapte de vandalizare a mobilierului stradal.Ora 01.15 – ordinea publică a fost restabilită. În legătură cu folosirea gazelor lacrimogene, raportul cuprinde tipurile de substanțe iritant-lacrimogene folosite, respectiv cele de tip OC și CS. Ambele substanțe sunt omologate, distribuite de fabricanți autorizați și au certificate de conformitate, aceste aspecte fiind confirmate deja de către Parchet. Substanțe de acest tip sunt utilizate și de alte forțe de ordine din lume.În ceea ce privește persoanele civile, majoritatea au reclamat expunerea la gazele iritant lacrimogene. Dacă Jandarmeria are o lege care prevede dreptul de a utiliza substanțe iritant lacrimogene și echipamentul de intervenție din dotare, nu există o lege care să dea dreptul protestatarilor sa folosească pietre, bări metalice sau alte obiecte contondente în timpul unui protest.Urmare a incidentelor petrecute la manifestația publică din 10 august, 452 de persoane, dintre care 33 de jandarmi, au necesitat asistență medicală la fața locului. Din totalul persoanelor, 70 au fost transportate la spital, 14 fiind jandarmi, iar 9 au rămas internate cel puțin 24 de ore. Dintre cele 9 persoane spitalizate, 3 au fost jandarmi. Asta în condițiile în care jandarmii au avut mijloace de protecție proiectate să reziste la diferite tipuri de lovituri.Cei care acuză acum desfășurarea evenimentelor din 10 august 2018, trebuie să accepte că acțiunile violente ale unora dintre manifestanți au determinat pierderea caracterului pașnic al adunării publice și intervenția forțelor de ordine. Legea se aplică în mod egal jandarmilor, persoanelor violente și celor care au instigat la astfel de acțiuni. Iar eu vă asigur că Ministerul Afacerilor Interne va trata în mod echidistant și fără discriminare această situație. ***Prezentarea principalelor manipulări în spațiul public, referitoare la evenimentele înregistrate în data de 10 august 2018, poate fi descărcată accesând link-ul: https://we.tl/t-tdCkUuCE1hDeclarația ministrului afacerilor interne o puteți descărca accesând link-ul https://wetransfer.com/downloads/9f51d0086def3f80f66cdde20bb33d5720180819192149/5d695571f4e4aad364827a7bfd74109b20180819192149/6e7f4f


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut