Începând cu data de 15 august a.c., prim-adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Ionuț Cătălin Sindile, a fost împuternicit în funcția de Inspector General al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.Această decizie a fost luată având în vedere importanța sarcinilor ce revin Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum și necesitatea asigurării, cu celeritate, a actului managerial.Colonelul Ionuț Cătălin Sindile are 40 de ani și este născut în județul Teleorman. A absolvit Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, la arma jandarmi, în anul 2000 și are o experiență de 18 ani în Jandarmeria Română. Ionuț-Cătălin Sindile are o relevantă activitate profesională în cadrul Jandarmeriei Române, inclusiv mai multe misiuni internaționale sub egida Uniunii Europene.