Au început probele eliminatorii la concursul de admitere în Academia de Poliție „Al. I. Cuza” București

În acest an, s-au înscris peste 3.200 de candidați, băieți și fete, pentru cele 630 de locuri scoase la concurs, la specializările Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie și Pompieri. Astăzi, 4 august a.c., a început proba eliminatorie, și anume evaluarea performanței fizice, care constă în parcurgerea unui traseu practic – aplicativ. Primele testate la probele sportive sunt fetele, anul acesta ele reprezentând peste 40% din totalul candidaților înscriși.Prin introducerea traseului aplicativ la Academia de Poliție „Al. I. Cuza”, se verifică viteza, forța, echilibrul și rezistența candidaților, aceștia trebuind să parcurgă 11 elemente de dificultate într-un timp de maxim 2 minute și 25 de secunde, pentru a fi declarați admiși.Perioada stabilită pentru desfășurarea acestei etape a concursului de admitere este 4 – 13 august.Candidații rămași în concurs vor susține proba de verificare a cunoştinţelor, stabilită în conformitate cu Regulamentul de admitere, începând cu 16 august. Aceasta constă într-un test grilă la istorie, limba română și o limbă străină pentru specializările Poliție, Poliție de Frontieră, Jandarmerie și Drept, iar pentru admiterea la Facultatea de Pompieri, un test grilă la matematică şi fizică.În total, în acest an, au fost scoase la concurs 855 de locuri, inclusiv pentru forma de învățământ la distanță – specializarea Drept și Arhivistică, unde nu se susțin probe sportive.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut