Împreună să stopăm infracţiunile din şcoli

La data de 5 aprilie 2013, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, chestor de poliţie Sorin Oprea, a participat la conferinţa de lansare a proiectului “Împreună să stopăm infracţiunile din şcoli”, care a avut loc la Palatul Parlamentului.Proiectul a fost iniţiat de Asociaţia pentru Dialog şi Solidaritate a Avocaţilor, în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog, Poliţia Sector 4, Consiliul Local Sector 4, şi îşi propune combaterea fenomenului infracţional juvenil şi al comportamentelor violente în şcoli, prin conştientizarea elevilor, atât în ceea ce priveşte valorile ocrotite de lege, cât şi în ceea ce priveşte riscurile şi consecinţele la care se expun prin încălcarea normelor legale.La eveniment au participat factori de decizie din cadrul Camerei Deputaţilor, reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 4, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, ai Asociaţiei pentru Dialog şi Solidaritate a Avocaţilor şi specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog şi ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. În cadrul conferinţei, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog a punctat imporanţa proiectului, explicând conexiunea dintre consumul de droguri şi violenţa în rândul tinerilor. De asemenea, a propus iniţierea unor programe privind prevenirea delincvenţei juvenile la nivelul şcolilor, toate subordonae ideii de pareneriat înre societatea civilă şi autorităţile statului.Proiectul va fi implementat începând cu luna aprilie 2013, când va fi lansată etapa pilot, urmând să fie derulat la nivel naţional.Scopul acestuia îl reptezintă informarea şi conştientizarea elevilor asupra consecinţelor grave ale infracţionalităţii juvenile (violenţă, deţinere de droguri, trafic de droguri etc)Etapa pilot se adresează unui grup ţintă de 240 de elevi din clasele VIII – X, din sectorul 4, fiind lansată astăzi la Palatul Parlamentului. A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut