„Jandarmul anului” premiat de ministrul Radu Stroe

Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a acordat titlul onorific de “Jandarmul de Onoare al Anului” plutonierului Gheorghe Toth, care şi-a riscat viaţa pentru a salva o fetiţă dintr-un incendiu. Ministrul Radu Stroe l-a lăudat pe jandarm pentru altruismul său, caracterizând gestul militarului ca fiind „un gest de eroism adevărat”. * * * În cursul zilei de miercuri, 20 martie a.c., în jurul orelor 14:30, în timp ce se afla în propria locuinţă, plutonierul Gheorghe Toth a fost alertat de strigătele vecinei sale a cărei casă fusese cuprinsă de un incendiu. Fără să se gândească la propria siguranţă, jandarmul a intrat în casa cuprinsă de flăcări şi a scos o fetiţă de şapte ani, care dormea, salvând-o astfel de la o moarte sigură. Plutonierul Gheorghe Toth este jandarm de peste 20 de ani, fiind în prezent încadrat la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare. De-a lungul carierei sale, militarul a dat dovadă de profesionalism şi conştiinciozitate, fiind recompensat de comanda unităţii cu mulţumiri, premii în bani şi citări prin Ordin de Zi pe Unitate.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut