Întrevederea ministrului afacerilor interne cu noul ambasador al Republicii Turcia la București

La data de 12 aprilie 2019, doamna ministru Carmen DAN a avut o întrevedere la sediul MAI cu noul ambasador al Republicii Turcia la București, doamna Füsun ARAMAZ.Doamna ambasador este o bună cunoscătoare a comunității turco-tătare din România, în perioada 2010-2013 ocupând funcția de consul general în Constanța și lucrând îndeaproape cu autoritățile române.Având în vedere experiența Excelenței Sale în țara noastră, în cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte concrete privind cooperarea dintre România și Turcia în domeniul afacerilor interne, cu accent pe combaterea criminalității organizate, a migrației ilegale, a terorismului și a altor infracțiuni grave. De asemenea au fost abordate teme ce țin de managementul frontierelor, cooperarea între structurile de Jandarmerie și cele pentru situații de urgență. Un accent deosebit a fost pus pe cooperarea UE-Turcia, ținând cont de calitatea României de Președinte în exercițiu a Consiliului UE, fiind subliniat angajamentul părților pentru consolidarea și pe viitor a acestei relații.De asemenea, a fost reiterată invitația ministrului turc de interne, Süleyman SOYLU, de a realiza o vizită oficială în România în cursul acestui an, prilej cu care să fie stabilite prioritățile de cooperare dintre cele două ministere de resort în plan bilateral și regional.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut