În doar patru ore de la depistarea pe teritoriul francez a unei persoane urmărite naţional în România, autorităţile judiciare române au transmis omologilor francezi, prin intermediul Biroului SIRENE, documentaţia necesară pentru arestarea în vederea predării acestuia.La data de 20 ianuarie a.c., un ofiţer de legătură român la Paris a anunţat autorităţile române despre faptul că a fost depistat, pe teritoriul Franţei, I. Marius Florin, de 21 de ani, din Satu-Mare, pe numele căruia Judecătoria Satu-Mare emisese un mandat de executare a pedepsei cu închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, fiind condamnat la 1 an şi 3 luni închisoare.În urma schimbului operativ de informaţii dintre autorităţile judiciare române şi franceze prin intermediul Biroului SIRENE, pe baza datelor şi informaţiilor poliţiştilor Biroului Urmăriri din cadrul I.P.J. Satu-Mare, la solicitarea Parchetului, Judecătoria Satu-Mare a emis un mandat european de arestare.Astfel, în doar patru ore de la depistarea acestuia, Biroul SIRENE România a introdus semnalarea în vederea predării/extrădării în Sistemul Informatic Schengen. Astfel, persoana urmărită a fost arestată de autorităţiler franceze şi urmează a fi predată către autorităţile române în vederea executării pedepsei.Reamintim faptul că, Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al I.G.P.R., a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.Biroul SIRENE (Supplementary Information Requested at National Entries) a apărut ca urmare a necesităţii schimbului de date şi informaţii suplimentare privind semnalările de interes Schengen. Acesta este singurul punct de contact între autorităţile de aplicare a legii din două state membre în legătură cu informaţii suplimentare la o semnalare din Sistemul Informatic Schengen.Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmãrire poliţieneascã transfrontalierã, respectiv SIS (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.Cea mai importantă măsură compensatorie implementată odată cu ridicarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre Schengen este operaţionalizarea Sistemului Informatic Schengen. S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc..Precizăm că, la nivel naţional, continuă demersul Poliţiei Române de pregătire şi instruire a tuturor poliţiştilor, în vederea accesării atât a datelor din cadrul Sistemului Informatic Schengen, cât şi a celor din bazele de date Interpol, de la orice terminal fix sau mobil aflat în reţeaua Ministerului Administraţiei şi Internelor.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice