Lansarea serialului „Polițiști de elită” difuzat pe canalul de televiziune Discovery Channel

Luni, 8 octombrie a.c., începând cu ora 22:00, Discovery Networks Channel difuzează în premieră documentarul “Poliţişti de elită”. În acest context, Discovery Networks împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor organizează, în această seară, la sala Cinema Pro, vizionarea în avanpremieră a primului episod, în prezenţa partenerilor, dar şi a unora dintre protagoniştii documentarului – membrii ai formaţiunilor speciale ale Poliţiei, Jandarmeriei și Poliției de Frontieră. Evenimentul se va bucura de prezenţa ministrului Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, şi a producătorului executiv al Discovery Networks Internaţional, Victoria Noble. * * * Documentarul de televiziune a fost filmat în Bucureşti în intervalul august-octombrie 2011 şi a fost realizat în colaborare cu specialiştii Direcţiei Informare și Relații Publice din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor. Programul de televiziune prezintă activitatea echipajelor speciale de poliţie, jandarmerie și poliție de frontieră şi are la bază filmări autentice din cadrul misiunilor speciale de luptă împotriva crimei organizate. Fiecare episod dintre cele şase incluse în această serie urmăreşte ofiţeri şi agenţi de poliţie din diverse structuri specializate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (Furturi, Omucideri, Crimă Organizată, Droguri, Trafic Fiinţe Umane şi Unităţi Antitero, Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei), implicaţi în misiuni de răpire, trafic de droguri şi de arme sau raiduri de proporţii în zone cu un grad înalt de infracţionalitate. Echipa Discovery Channel, alături de Centrul Multimedia din cadrul M.A.I, a surprins în detaliu aceste misiuni, relatând fiecare misiune din perspectiva ofiţerilor de poliţie implicaţi, care comentează evenimentele pe măsură ce acestea se derulează. Pe lângă misiunile reale de luptă împotriva infracţionalităţii, serialul va prezenta telespectatorilor modul în care trupele speciale de intervenţie din România se pregătesc zi de zi: arte marţiale, luptă corp la corp şi tactici speciale de pregătire (urmăriri cu maşini de mare viteză, respingerea unui atac aerian din partea unui elicopter care aterizează pe acoperişul unei clădiri etc). Serialul de televiziune va fi difuzat în 105 ţări din Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa. Accesând link-ul http://dl.transfer.ro/politisti_de_elita-transfer_ro-08oct-e56e67.rar puteți vizualiza secvențe din primul episod al serialului.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut