Poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Nădlac au depistat trei cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera, folosindu-se de documente bulgăreşti false. Cei trei migranţi au fost sprijiniţi de doi cetăţeni români şi un cetăţean bulgar, cărora poliţiştii de frontieră le-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru racolare, îndrumare, călăuzire şi organizare la trecere ilegală a frontierei de stat.În data de 25.10.2013, în jurul orelor 00.35, la Punctul de Frontiera Nădlac, jud. Arad, s-au prezentat la controlul de frontieră, călătorind ca pasageri într-un autoturism marca Fiat, condus de cetăţeanul român Ioan Romeo S., în vârstă de 42 ani, din jud. Arad, trei persoane (un adult şi doi minori) care s-au legitimat cu cărţi de identitate şi paşaport bulgăreşti. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate sunt false, motiv pentru care persoanele în cauză au fost conduse la sediul P.F. pentru cercetări.Din cercetări a rezultat că cele trei persoane sunt cetăţeni sirieni şi au vârstele de 35, 16 respectiv 7 ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în Germania şi că au fost aduşi până în apropierea punctului de trecere a frontierei de către alte două persoane, de unde s-au urcat în maşina numitului Ioan Romeo S. pentru a trece în Ungaria. Poliţiştii de frontieră au extins cercetările şi în scurt timp au depistat, într-o staţie de carburant din apropierea punctului de trecere a frontierei, doi bărbaţi, un cetăţean român din jud. Constanţa şi un cetăţean bulgar.În urma verificărilor s-a stabilit faptul ca cei doi i-au condus pe cei trei cetăţeni sirieni până în zona punctului de frontieră, de unde au fost preluaţi de Ioan Romeo S.Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor trei cetăţeni sirieni şi cercetarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar celor doi cetăţeni români şi cetăţeanului bulgar li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de racolare, îndrumare, călăuzire şi organizare la trecere ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun. I.G.P.F. – Serviciul Teritorial al Politiei de Frontiera Arad