Polițiștii români din Misiunea EUPOL Afganistan medaliaţi cu medalia de serviciu

Miercuri, 23 octombrie a.c., la Kabul, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la sediul Misiunii de Poliţie a Uniunii Europene în Afganistan, patru ofiţeri români de poliţie din Misiunea EUPOL Afganistan au fost medaliaţi cu medalia de serviciu.Distincţia a fost înmânată poliţiştilor români de către Karl Åke Roghe, şeful EUPOL Afganistan, care le-a adresat cu această ocazie felicitări pentru contribuţia adusă la îndeplinirea obiectivelor Misiunii şi implicarea activă în demersurile demarate de Uniunea Europeană pentru securitatea internaţională. De asemenea, în cadrul ceremoniei, mai mulţi membri ai misiunii EUPOL, printre care şi un ofiţer de poliţie român, au primit diplome de apreciere din partea şefului Districtului 9 de Poliţie din Kabul, colonel Najibullah Samsoor, pentru buna cooperare în domeniul securităţii interne. * * * Misiunea de poliţie a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL) a fost inaugurată la 17 iunie 2007 şi vizează acordarea de sprijin guvernului Republicii Islamice Afganistan pentru crearea şi consolidarea unei forţe poliţieneşti în măsură să contribuie la asigurarea păcii, a securităţii şi a siguranţei poporului afgan, într-un stat organizat pe principii democratice. În prezent, în teatrul de operaţiuni din Afganistan se află 18 poliţişti români ce desfăşoară activităţi de pregătire profesională, îndrumare şi consiliere a poliţiştilor afgani din cadrul Ministerului Afgan de Interne, Ministerului de Justiţie şi Parchetului General din Afganistan. Prin misiunile la care participă în teatrul de operaţiuni din Afganistan, personalul Ministerului Afacerilor Interne contribuie la procesul de reformă a instituţiilor afgane, pentru sprijinirea statului de drept şi a unei forţe de poliţie ce respectă drepturile omului şi care se află în slujba populaţiei.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut