Transport de cereale, fără documente legale, descoperit de poliţişti

Poliţiştii oraşului Buziaş au depistat, în trafic, un autotren încărcat cu peste 24 de tone de grâu pentru care şoferul a prezentat aviz de însoţire a mărfii incomplet. Întreaga cantitate de cereale a fost confiscată.La data de 11 septembrie a.c., în jurul orei 16.40, poliţişti ai oraşului Buziaş, judeţul Timiş au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.În timpul acţiunii, poliţiştii au oprit în trafic, pentru control, pe Drumul Judeţean 592, între localităţile Buziaş şi Bacova, un autotractor care transporta produse cerealiere (grâu).Poliţiştii i-au solicitat şoferului, un bărbat de 56 de ani, din localitatea Tormac, judeţul Timiş, documentele legale pentru produsele cerealiere pe care le transporta, iar acesta a prezentat un aviz de însoţire a mărfii incomplet, pe care nu era precizată cantitatea, preţul şi valoarea cerealelor transportate.Totodată, şoferul autotrenului a declarat verbal faptul că cerealele aparţin unei societăţi comerciale din localitatea Tormac şi că alte documente de provenienţă nu deţine asupra sa.Acesta a fost condus la o societate comercială din localitatea Buziaş, unde s-a putut stabili faptul că autotrenul transporta cantitatea de 24.380 kg de grâu.Reprezentanţii societăţii comerciale din localitatea Tormac au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 5000 de lei, iar întreaga cantitate de cereale a fost confiscată.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut