Trei suspecţi de comiterea unor furturi, prinşi de poliţiştii bucureşteni

În cursul zilei de ieri, 8 septembrie, poliţiştii bucureşteni au identificat şi depistat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 37 şi 72 de ani, suspectaţi de comiterea unor furturi din buzunare sau din societăţi comerciale.Astfel, într-unul dintre cazuri, poliţiştii Capitalei din cadrul Brigăzii de Poliţie au depistat în flagrant, într-un autobuz RATB, un bărbat de 72 de ani, recidivist, imediat după ce ar fi sustras din geanta unei femei de 68 de ani un portofel ce conţinea suma de 65 de lei, cartea de identitate şi un telefon mobil.Prejudiciul, în valoare totală de aproximativ 200 de lei, a fost recuperat.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.De asemenea, poliţiştii Secţiei 4 au depistat un bărbat de 38 de ani, cunoscut cu antecedente penale, care, la data de 07.09.2013, în jurul orei 09.50, ar fi sustras, împreună cu un bărbat în vârstă de 37 de ani, reţinut de poliţişti imediat după comiterea faptei, şapte memory stick-uri USB, dintr-un magazin situat în bd. Ion Mihalache, sectorul 1.Bunurile sustrase, în valoare de 560 de lei, au fost recuperate şi predate părţii vătămate.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu unul dintre suspecţi în stare de arest preventiv şi cu cel de al doilea în stare de reţinere, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut