Grup de contrabandişti destructurat

* După o monitorizare de o lună de zile, un grup infracţional organizat format din 11 persoane, cetăţeni români şi ucraineni, ce desfăşura acţiuni de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană peste râul Tisa, a fost destructurat de către poliţiştii de frontieră maramureşeni.* Activităţile investigative s-au desfăşurat sub directa coordonarea a procuroriilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureş.* Pe timpul acţiunii, poliţiştii de frontieră au efectuat un număr de 7 percheziţii la domiciliile unora dintre membrii grupării şi au confiscat 9.500 pachete de ţigări, în valoare de peste 20.000 de euro pe care contrabandiştii intenţionau să le comercializeze pe piaţa „neagră” de desfacere din România.Acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul IJPF Maramureş cu sprijinul tehnic operativ al SRI Maramureş, sub directa coordonare a procuroriilor DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, au declanşat, în data de 30 mai a.c, o acţiune în vederea destructurării unei grupări infracţionale organizate axată pe contrabanda cu ţigări, de provenienţă ucraineană. GRUPULDin activităţile informativ-operative derulate încă de la începutul lunii mai 2010, poliţiştii de frontieră au stabilit că gruparea infracţională organizată era formată din 11 persoane, cetăţeni români şi ucraineni.MODUL DE OPERAREPe timpul monitorizarii, poliţiştii de frontieră maramureşeni au constatat că unii membrii ai grupării au transportat ţigările cu ajutorul unor bărci pneumatice, din Ucraina în România, pe direcţia localităţilor Bocicoiu Mare şi Lunca la Tisa. Aceştia descărcau ţigări pe malul românesc al râului, după care se întorceau în Ucraina. De aici, cetăţenii români preluau marfa şi o camuflau în diferite locaţii din imediata vecinătate a frontierei.În urma monitorizării activităţii infracţionale a grupării şi a investigaţiilor întreprinse în cauză, s-a reuşit identificarea şi reţinerea a 9 cetăţeni români şi 2 ucraineni implicaţi în această activitate şi anume: M. Samuil, în vârstă de 28 ani (liderul grupării), M. Daniel, de 35 ani, B. Ramona de 19 ani, C. Marius de 21 ani, B. Volodea de 36 ani şi M. Ana de 30 ani toţi şase din localitatea Lunca la Tisa, precum şi H. Cristian de 20 ani, H. Gabriel de 20 ani şi H. P. de 16 ani, toţi trei din localitatea Sighetu Marmaţiei, respectiv P. Sergii de 37 ani şi V. Iurii de 35 de ani, ambii din Ucraina. Cei doi ucraineni au fost reţinuţi de către poliţiştii de frontieră maramureşeni în PTF Sighetu Marmaţiei, în timp ce încercau să iasă din România. PERCHEZIŢIA Pe timpul cercetărilor, lucrătorii IJPF Maramureş, sub coordonarea procuroriilor DIICOT, au efectuat un număr de 7 percheziţii la domiciliile celor implicaţi şi au executat 10 mandate de aducere. La domiciliul unuia dintre membrii grupării, într-o anexă gospodărească din spatele casei, a fost descoperită cantitatea de 9.500 pachete ţigări, marca Viceroy, de provenienţă ucraineană. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 20.000 euro, a fost ridicată în vederea confiscării. PEDEAPSAFaţă de M. Samuil de 28 ani (liderul grupării), M. Daniel de 35 de ani, C. Marius de 21 de ani, precum şi faţă de cei doi cetăţeni ucraineni, procurorii DIICOT au emis ordonanaţa de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere sau constituire ori aderare la un grup infracţional organizat şi complicitate la contrabandă, urmând ca ceilalţi membri ai grupării să fie cercetaţi în stare de libertate. Dacă cei implicaţi vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedepse între 5 şi 15 ani de închisoare. Cercetările sunt continuate de către procurorul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş şi poliţişti de frontieră maramureşeni delegaţi de către acesta, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale ce se impun.Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Maramureş


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut