Flagrant organizat de ofiterii DGA la Arad

Duminică, 30.05.2010, ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Arad, cu sprijinul D.G.I.P.I, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au realizat două acţiuni, distincte, de prindere în flagrant a trei cetăţeni care au încercat să ofere diverse sume de bani unor poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad pentru ca aceştia să nu–şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile legale.Primul cetăţean care a „testat” integritatea agenţilor de circulaţie conducea un autoturism fără a avea certificatul de înmatriculare asupra sa şi, totodată, nu deţinea asigurare auto obligatorie valabilă. Acesta a fost depistat de către un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Arad- Serviciul Rutier. La solicitarea contravenientului care susţinea că a uitat respectivele documente acasă, agentul de poliţie i-a permis să se deplaseze la domiciliu pentru a le aduce şi a le prezenta în vederea verificărilor.Ulterior, în jurul orelor 1600, cetăţeanul a revenit la echipajul de poliţie şi i-a înmânat poliţistului certificatul de înmatriculare, în care se afla o bancnotă de 50 de Euro motivând că nu ar dori să fie sancţionat contravenţional cu privire la abaterile săvârşite.Oferta avansată de făptuitor nu a fost acceptată de către poliţişti, aceştia sesizând imediat Direcţia Generală Anticorupţie – Arad. Cetăţeanul s-a prezentat din nou la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Arad pentru a aduce asigurarea R.C.A., ocazie cu care învinuitul N. P. a fost surprins oferind suma de 50 Euro unui poliţist pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu.În urma flagrantului, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus cercetarea în stare de libertate a învinuitului N. P. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 255 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 6 şi art. 7 alin 2 din Legea 78/2000 şi a dispus măsura interzicerii de a părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.* * *După aproximativ 15 minute, în aceeaşi locaţie, s-a realizat de către ofiţerii D.G.A. – Arad şi procurorul de caz, un al doilea flagrant privind o infracţiune de corupţie În fapt, cetăţeanul B. Z., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală având permisul de conducere reţinut, a fost depistat de către un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Serviciul Poliţiei Rutiere Arad.Cu această ocazie, şoferul şi ulterior denunţului, însoţitoarea acestuia, C. L., au încercat să-i determine pe cei doi agenţi de poliţie să nu-şi îndeplinească în mod corect atribuţiile de serviciu promiţându-le în schimbul potenţialei lipse de integritate suma de 200 de lei.Oferta avansată de către aceştia nu a fost acceptată de către poliţişti şi au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Arad, precizând că cei doi făptuitori au fost conduşi la sediul S.P.R. Arad, unde persistă în oferirea sumei de bani.În aceeaşi zi, în jurul orei 1740, poliţistul i-a primit într-un birou din incinta Serviciului Poliţiei Rutiere – Arad pe cei doi pentru a le prezenta rezultatul verificărilor cu privire la permisul de conducere al învinuitului şi a le comunica măsurile legale care urmează a fi luate în această situaţie. În timpul discuţiei, şoferul şi însoţitoarea sa i-au oferit poliţistului suma de 350 de lei pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, iniţiativa oferirii efective a sumei de bani aparţinând acesteia din urmă.În urma flagrantului, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a dispus extinderea urmăririi penale şi faţă de C. L. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prev. şi ped. de art. 255 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 6 şi art. 7 alin 2 din Legea 78/2000, cei doi învinuiţi fiind cercetaţi în stare de libertate, împotriva lor fiind dispusă măsura interzicerii de a părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.D.G.A., D.G.I.P.I., I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut