Invitație Gala Filmului Polițist Românesc – “Brigada Diverse intră în acţiune”

Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Informare şi Relaţii Publice, vă invită sâmbătă, 20 aprilie 2013, începând cu ora 17:00, la vizionarea gratuită a filmului “Brigada Diverse intră în acţiune”, difuzat în contextul evenimentului „Gala filmului poliţist românesc”. Pelicula, o veritabilă comedie a genului poliţist, prezintă o serie de întamplări şi situaţii amuzante, care surprind cu umor fin, viaţa şi activitatea politiştilor din anii ‘70. Al doilea film din seria „Brigada diverse” este împărţit în două episoade: „Femeia fără identitate” şi „Văduve cu termen redus”. În primul episod, căpitanul Panait, plutonierul Capşună, sg. maj. Cristoloveanu şi câinele Costel primesc misiunea de a descoperi provenienţa unor bani falşi. La final, după o serie de peripeţii, falsificatorii sunt arestaţi. În cel de-al doilea episod, membrii unui grup infracţional bine organizat, fură absolut tot din apartamentele unor naivi, vrăjiţi de frumuseţea şi farmecul unor femei, aflate în complicitate cu hoţii. Printre victimele grupului se numără şi celebrii Gogu, Trandafir şi Patraulea. * * * În cadrul Galei filmului poliţist românesc, în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00, la Centrul Cultural al M.A.I. (str. Mihai Vodă nr. 17, sector 5, Bucureşti) sunt difuzate publicului larg, în regim GRATUIT, producţii poliţiste de referinţă din cinematografia românească. Până acum, au fost difuzate cinci pelicule foarte apreciate de publicul cinefil: „Cu mâinile curate”, „Reconstituirea”, “B.D. – în alertă”, „Ultimul cartuş” şi „Oul de cuc”. Următoarele filme care vor fi difuzate, sunt:27 aprilie – Poliţist, adjectiv, 2009, regia Corneliu Porumboiu11 mai – Un comisar acuză, 1974, regia Sergiu Nicolaescu18 mai – BD – La munte şi la mare, 1971, regia Mircea Drăgan25 mai – Revanşa, 1978, regia Sergiu Nicolaescu1 iunie – Acţiunea Zuzuc, 1983, regia Gheorghe Naghi Gala Filmului Poliţist Românesc are drept scop promovarea producţiilor româneşti cu tematică specifică domeniului ordine şi siguranţă publică. Pe parcursul Galei vor fi organizate două premieri. În prima etapă, martie-iunie, vor fi premiate cele mai bune materiale TV (emisiuni, reportaje, documentare, seriale etc.) referitoare la problematica specifică Ministerului Afacerilor Interne sau activitatea angajaţilor – poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră etc. În această secţiune pot participa şi materialele TV de investigaţii judiciare. În sesiunea din toamnă vor fi premiate scurt-metraje cu tematică poliţienescă realizate de studenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut