Mesaj de condoleanțe transmis de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe

În urma tragicului eveniment produs în noaptea de 16 aprilie a.c., în judeţul Mureş, soldat cu decesul plutonierului Flavius Lucian Moldovan, în vârstă de 35 de ani, și rănirea unui alt jandarm, conducerea Ministerului Afacerilor Interne s-a interesat de situația medicală a celui rănit, asigurându-se că viața acestuia este în afara oricărui pericol. Totodată, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a transmis familiei plutonierului Flavius Lucian Moldovan un Mesaj de condoleanţe pe care îl redăm, în continuare, integral.“Am aflat cu profundă durere vestea privind încetarea din viaţă, în timpul unei misiuni de intervenţie, a plutonierului Flavius Lucian Moldovan din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Tg.Mureş.În aceste momente de durere, deplângem cu toţii, alături de familia greu încercată, plecarea dintre noi a tânărului nostru camarad, exemplu de dăruire profesională şi devotament, în cei 15 ani de carieră militară. Este o grea încercare şi o pierdere ireparabilă pentru familia plutonierului Flavius Lucian Moldovan, pentru jandarmii mureşeni şi pentru Jandarmeria Română. În numele meu personal, dar şi al conducerii Ministerului Afacerilor Interne, exprim profunda compasiune şi solidaritate, în acest moment tragic, faţă de toţi cei care l-au cunoscut pe colegul nostru şi sincerele mele condoleanţe pentru familia îndurerată. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!” * * * În noaptea de 16 aprilie 2013, autoturismul în care se afla un echipaj de jandarmi, în misiune de intervenţie pe raza localităţii Chirileu din judeţul Mureş, a fost lovit din spate de un autotractor care nu a păstrat distanţa de siguranţă. În urma accidentului, plutonierul Flavius Lucian Moldovan şi-a pierdut viaţa, iar un alt coleg a fost rănit uşor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut