Comitetele Județene pentru Situații de Urgență au fost activate în județele aflate sub cod galben de ninsoare

Având în vedere emiterea atenționării meteorologice de cod galben de ninsoare la nivelul a opt județe din nordul țării, prefecții au decis convocarea în ședință extraordinară a Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru prevenirea producerii unor situații de risc pentru populație.Aceste Comitete județene au rolul de a gestiona situațiile potenţial generatoare de situaţii de urgență, stabilind măsuri şi acţiuni urgente în ajutorul populației. Pe perioada de valabilitate a codului galben se va asigura permanența la nivelul instituțiilor prefectului, prefecții urmând să se asigure că a fost instituit serviciul de permanenţă și la toate primăriile din zonele de risc.La nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă va fi monitorizată evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă.Începând de joi, ora 18.00, până vineri, ora 17.00, în județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Harghita, Maramureș și Mureș, precum și în anumite zone din județele Neamț și Satu Mare, se vor înregistra ninsori însemnate cantitativ, iar vântul va sufla cu putere, pe crestele montante putând ajunge până la viteza de 70 km/h.Pentru a putea veni în sprijinul comunităților locale, au fost mobilizați peste 800 de pompieri care pot fi suplimentați cu forțe și mijloace din județele apropiate unde nu se înregistrează probleme din cauza vremii. Sunt pregătite de intervenție 7 șenilate, 10 autofreze, 6 autospeciale de transport victime multiple și 53 de echipaje medicale SMURD. Alături de pompieri, sunt pregătiți să acționeze polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră, pentru a reduce eventuale efecte produse de fenomenele meteorologice și pentru a interveni, la nevoie, în sprijinul cetățenilor.O mare atenție va fi acordată asigurării desfășurării în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, iar în caz de nevoie anumite sectoare de drum ar putea fi închise pentru a nu pune în pericol cetățenii și pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină. Forțele MAI vor rămâne mobilizate în zonele aflate sub cod galben până la revenirea la normalitate a situației.Evoluția situației din teren și misiunile structurilor MAI sunt monitorizate de la nivelul Centrului Națională de Conducere Integrată, care funcționează 24 de ore din 24. Recomandăm cetățenilor să evite deplasările în zonele aflate sub atenționare meteo de ninsoare, mai ales pe timpul nopții, iar înainte de a pleca la drum să se intereseze cu privire la condițiile meteo pentru a nu se pune în mod inutil într-o situație de pericol.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut