Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a obţinut medalia de bronz la Campionatul Naţional Universitar

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a obţinut medalia de bronz la Campionatul Naţional Universitar de Karaté desfăşurat în acest week-end în Sala Polivalentă a Academiei. Medalia a fost câștigată la categoria 84 kg de Gane Bogdan, student în anul III.Evenimentul sportiv a fost organizat de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Federaţia Română de Karaté, sub patronajul Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar.În competiţie s-au înscris 64 de sportivi reprezentând 15 universităţi – A.S.E., Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea Ecologică, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea Petroşani, Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureş, Universitatea din Oradea, Universitatea „Bogdan-Vodă” din Cluj-Napoca, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Universitatea Hyperion, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea Valahia Târgovişte, U.N.E.F.S. Bucureşti.Studenţii s-au întrecut la următoarele probe: kata individual masculin; kata individual feminin; kumite individual masculin: -60 kg, -67 kg, -75 kg, -84 kg, +84 kg; kumite individual feminin: -50 kg, -55 kg, -61 kg, -68 kg, +68 kg.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut