La data de 30 iunie, debutează probele scrise ale Bacalaureatului 2014. Peste 3.100 de polițiști sunt angrenați, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru asigurarea unui examen corect, în liniște.Poliţia Română a dispus măsuri specifice pentru buna desfăşurare a Bacalaureatului –sesiunea I 2014. Luni, 30 iunie, debutează probele scrise, cu proba E)a) – probă scrisă la Limba şi literatura română.Pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea desfăşurării în condiţii de corectitudine și siguranţă a examenelor, pe lângă dispozitivul curent, zilnic, acționează peste 3.100 de poliţişti.Din totalul efectivelor suplimentare care vor asigura măsurile specifice în zona unităţilor de învăţământ, a centrelor de examen şi a centrelor de corectare, 2.221 de poliţişti sunt de ordine publică, 678 sunt poliţişti de la rutieră, iar 271 sunt poliţişti judiciarişti.Polițiștii vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează corectitudinea examenelor, precum și climatul de siguranţă publică. În acest sens, unităţile unde au loc examenele sau sunt organizate centre de corectare sunt incluse în itinerariile de patrulare.De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice