Polițiști români în misiune, în stațiunile turistice din Bulgaria

Prima serie formată din șase polițiști români, cunoscători de limba bulgară, va fi detașată, în perioada 1 iulie – 31 iulie, în staţiunile turistice din Bulgaria, pentru a-i consilia şi a le acorda sprijin cetăţenilor români care aleg să-și petreacă vecanța pe teritoriul acestei țări. În acest sezon, la solicitarea autorităţilor bulgare, polițiștii români vor fi prezenți și în stațiunea Balcic.La data de 1 iulie, își va începe misiunea în Bulgaria, în Albena, Nisipurile de Aur şi Balcic, prima serie de polițiști români. Trei polițiști din Teleorman și câte unul din Dâmbovița, Sibiu și Timiș se deplasează în Bulgaria pentru a-și începe misiunea.În acest sezon, la solicitarea autorităţilor bulgare, față de perioadele anterioare, numărul polițiștilor a fost suplimentat cu câte doi pe serie, întrucât activitățile comune cu polițiștii bulgari vor fi desfășurate și în stațiunea Balcic.Este al cincilea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat. Reamintim faptul că, la data de 28 iunie 2010, la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, chestor-şef de poliţie Petre TOBĂ şi secretarul general al Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, au semnat „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”. Poliţişti din cele două state acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe perioada sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.În această vară, polițiștii români vor desfăşura activităţi comune cu poliţiştii bulgari în cadrul unor patrule de ordine şi siguranţă publică, pe raza staţiunilor turistice Nisipurile de Aur, Albena şi Balcic din Bulgaria. Pe durata misiunii, polițiștii români vor acţiona în uniformă și vor executa activități de patrulare împreună cu polițiști bulgari, în patrule mixte.De asemenea, polițiștii detașați au rolul de a-i consilia şi de a le acorda sprijin cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul bulgar. Misiunea polițiștilor români se va desfășura în două serii, respectiv 1 iulie – 31 iulie şi 1 august – 31 august, în fiecare din cele trei staţiuni urmând să acționeze câte doi polițiști români pe durata fiecărei serii.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Detalii aici 

Peste 1.000 ha de teren afectate de arderile necontrolate, în ultimele trei zile. Detalii aici 

Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar. Detalii aici   

Sari la conținut