Obiecte de patrimoniu, destinate comercializării ilegale, ridicate de poliţişti

96 de tablouri, peste 70 de flori de mină şi aproape 90 de monede comercializate ilegal, au fost ridicate de poliţiştii specializaţi în protejarea patrimoniului cultural naţional din cadrul I.G.P.R., în urma unei acţiuni desfăşurate în Târgul de icoane şi antichităţi din localitatea Negreni, judeţul Cluj.În perioada 8 – 12 octombrie a.c., Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a organizat o acţiune pentru protejarea patrimoniului cultural naţional, în Târgul de icoane şi antichităţi din localitatea Negreni, judeţul Cluj.La acţiune au participat poliţişti de investigaţii criminale cu atribuţii pe linia protejării patrimoniului cultural naţional din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. şi din cadrul I.P.J. Alba, Bihor, Cluj, Gorj, Hunedoara, Neamţ, Mureş şi Sibiu. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de investigare a fraudelor şi de ordine publică.În urma controalelor de specialitate, au fost identificate mai multe persoane care comercializau 87 de monede antice şi medievale, din argint şi bronz, provenite din braconaj arheologic. De asemenea, au fost descoperite 96 de tablouri şi 71 de flori de mină, ce erau comercializate ilegal. Bunurile culturale au fost ridicate şi predate Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj – Napoca şi Muzeului Aurului din municipiul Brad. Poliţiştii au aplicat şase sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, Legii nr. 182/2000 pentru protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, şi Legii nr. 85/2003 – Legea Minelor.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar. Detalii aici   

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici 

601 șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. Detali aici 

  36 de persoane au fost salvate de angajații MAI în urma intervențiilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici 

Peste 26.000 de verificări în aplicația eDAC. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut