Ieri, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi liniştii publice, polițiștii au intervenit la aproape 2.700 de evenimente, dintre care aproape 2.300 sesizate prin 112. Pentru ilegalitățile depistate în urma acțiunilor și intervențiilor, au fost aproape 7.650 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.600.000 de lei.La data de 26 noiemebrie, 7.660 de poliţişti au acționat, în toată țara, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.Polițiștii au organizat 288 de acțiuni și au intervenit la 2.692 de evenimente, dintre care 2.272 au fost sesizate prin 112.În urma activităților, au fost constatate 672 de infracţiuni, dintre care 182 au fost constatate în flagrant delict.De asemenea, au fost depistate 7 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 37 de măsuri preventive.Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.649 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.600.323 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 86.552 de lei.În cadrul acțiunilor desfășurate de polițiști în domeniul siguranţei rutiere şi pentru salvarea de vieți, au fost constatate 151 de infracțiuni la regimul rutier.De asemenea, au fost reținute 377 de permise de conducere și au fost retrase 154 de certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice