Peste 600 de autovehicule verificateLa data de 18 noiembrie a.c., între orele 14.00-18.00, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Secţiei de Poliţie Autostrăzi, Inspectoratul General de Aviaţie şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român au organizat o acţiune în sistem integrat, pe raza judeţului Dâmboviţa, pe linia respectării legalităţii transporturilor de persoane. În urma verificării a 623 de autovehicule, au fost constatate două infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi au fost descoperite 251 de abateri contravenţionale, dintre care 12 privind nerespectarea prevederilor O.U.G. nr.109/2005 (transporturi publice), una privind nerespectarea prevederilor Legii nr.38/2003 (taximetria), 33 privind nerespectarea prevederilor O.G.nr.37/2007 (perioadele de conducere şi de odihnă). Trei conducători auto au fost depistaţi depăşind neregulamentar, alţi 14 neacordând prioritate pietonilor. 97 de abateri contravenţionale privesc nefolosirea centurii de siguranţă, 13 defecţiuni tehnice, trei lipsa asigurării R.C.A. şi tot atâtea privesc lipsa rovinietei.În urma acţiunii au fost reţinute 17 permise de conducere pentru depăşire neregulamentară, defecţiuni tehnice şi neacordare de prioritate pietonilor. Au fost retrase 15 certificate de înmatriculare pentru lipsă I.T.P. şi defecţiuni tehnice. RECOMANDĂRI PREVENTIVE:Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum si de trafic!Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!Viaţa are prioritate!I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE