Săptămâna trecută, poliţişti cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Neamţ, Hunedoara şi Alba au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori. În perioada 7-11 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului General al Poliţie Române, poliţiştii cu atribuţii pe linia combaterii delictelor silvice din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Neamţ, Hunedoara şi Alba au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate, cum ar fi circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos. La aceste acţiuni au participat poliţişti ai birourilor silvice, sprijiniţi de specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Astfel, au fost organizate 18 filtre şi au fost verificate 42 de mijloace auto şi hipo.Au fost constatate 53 de abateri de la normele contravenţionale în domeniul silvic şi 11 infracţiuni, dintre care 6 la Legea 46/2008, privind tăiere fără drept şi furt de arbori şi 5 la alte acte normative. Totodată, au fost confiscaţi 108,481 de metri cubi de material lemons, în valoare de peste 27.000 de lei.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE