Facilități pentru eliberarea unor documente cetățenilor români aflați în străinătate

Cetăţenilor români aflaţi, temporar, în străinătate le este asigurat accesul la serviciile de referinţă fără a fi necesară deplasarea în România. Astfel, în baza procurilor speciale, a documentelor prevăzute de lege şi a cererilor formulate la misiunile diplomatice ale României din străinătate, pot fi obţinute acte de identitate, certificate de atestare a domiciliului şi a cetăţeniei române, duplicate ale certificatelor de stare civilă şi/sau extrase multilingve ale actelor de stare civilă, codul numeric personal pentru cei cărora nu le-a fost atribuit C.N.P. înainte de plecarea din ţară, precum și certificate de stare ca urmare a modificărilor intervenite în străinătate, în statutul civil al persoanei şi cu privire la nume.Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor au desfășurat activități specifice în vederea soluţionării cererilor cetăţenilor români din străinătate, în sensul atribuirii codului numeric personal, respectiv pentru eliberarea documentelor necesare valorificării drepturilor şi intereselor în străinătate, astfel: În perioada ianuarie – august 2016 s-au procurat şi s-au transmis în străinătate 3.508 certificate de stare civilă pentru cetăţenii români ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în România şi au fost transcrise în registrele de stare civilă române 62.029 certificate de stare civilă eliberate de autorităţile străine.De asemenea, au fost avizate 5.949 cereri de înscriere a menţiunilor de căsătorie şi de desfacere a acesteia prin divorţ sau de încetare prin decesul unuia dintre soţi, precum şi 1.586 de cereri privind înscrierea menţiunilor de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui intervenite în străinătate.La solicitarea misiunilor diplomatice, au fost atribuite 6.529 coduri numerice personale (C.N.P.) pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în registrele de stare civile ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare sau pentru cei cărora nu le-a fost atribuit C.N.P. înainte de plecarea din ţară. În vederea valorificării unor drepturi sau a apărării intereselor cetăţenilor români în străinătate s-au eliberat 857 certificate de atestare a domiciliului şi a cetăţeniei române.În acelaşi context, au fost desfăşurate activităţi pentru soluţionarea a 605 cereri privind eliberarea primului act de identitate cetăţenilor români care se află în străinătate.D.E.P.A.B.D. – Compartimentul Comunicare


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut