Percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări specializată în şantaj şi proxenetism

La percheziţiile din această dimineaţă au fost depistate zece tinere în legătură cu care există indicii că au revenit recent în ţară din Irlanda, unde se prostituau în beneficiul membrilor grupării. Totodată, au fost ridicate arme albe, săbii, pumnale, sume de bani, autoturisme de lux şi înscrisuri incriminatorii.În urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă de poliţişti ai B.C.C.O. Ploieşti, cu sprijinul jandarmilor din cadrul G.M.I.J. „Matei Basarab” Ploieşti, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti, pe raza municipiului Târgovişte, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat transnaţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi proxenetism, au fost depistate zece tinere suspectate că au revenit recent din Irlanda, unde se prostituau în folosul membrilor grupării. De asemenea, au fost găsite şi ridicate arme albe, săbii, pumnale, sume de bani, cinci autoturisme de provenienţă străină şi înscrisuri incriminatorii.În cadrul acţiunii au fost identificate şi conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T– Serviciul Teritorial Ploieşti 23 de persoane, 15 dintre acestea având emise pe numele lor mandate de aducere.După audierea persoanelor implicate şi efectuarea actelor procedurale urmează ca procurorul de caz să se pronunţe asupra luării măsurii reţinerii faţă de cei învinuiţi, urmând ca persoanele reţinute să fie prezentate Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, (art.7 din Legea 39/2003), şantaj (art.194 Cod Penal), proxenetism (art. 329 C.P.) şi prostituţie (art. 328 C.P.)La destructurarea grupării a existat o foarte bună cooperare judiciară internaţională între autorităţile române şi cele din Irlanda. INFORMAŢII DE BACKGROUND Anterior, în perioada 2008 – ianuarie 2009, poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, au documentat activitatea infracţională a grupării.Gruparea este suspectată că a comis o paletă largă de infracţiuni din sfera criminalităţii organizate atât în ţară, pe raza judeţelor Dâmboviţa, Prahova, Cluj şi municipiului Bucureşti, cât şi în Spania, Franţa şi Italia constând în fapte de criminalitate informatică, trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, spălare de bani cât şi infracţiuni de natură judiciară: şantaj, lipsire de libertate, tâlhării, camătă, furturi, înşelăciuni etc.G. Florin Nicolae este cunoscut în mediul infracţional din ţară şi din străinătate ca un lider deosebit de violent, fiind condamnat pentru infracţiuni cu violenţă, trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, proxenetism agravant (arestat şi condamnat la 7 ani închisoare în Franţa), spălare de bani, ultraj contra bunelor moravuri etc. Totodată, acesta avea strânse legături infracţionale cu alte grupări infracţionale din ţară. La data de 12 ianuarie 2009, echipe formate din poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploieşti, au efectuat simultan 18 percheziţii la locuinţele membrilor grupării fiind arestaţi 11 dintre aceştia, iar alţi nouă au fost cercetaţi în stare de libertate.La data de 15 octombrie 2010, în urma investigaţiilor complexe desfăşurate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T – S.T. Ploieşti, Tribunalul Ploieşti a admis propunerea procurorilor şi a hotărât arestarea preventivă pentru 30 zile a lui G. Florin Nicolae, pentru că a urmărit direct şi prin membrii grupării să influenţeze martorii şi părţile vătămate din dosarele în care era cercetat.În urma documentării activităţii infracţionale a rezultat că membrii grupării, prin ameninţări şi violenţe, au determinat mai multe persoane, dintre care au fost identificate până în prezent 19, să plătească diferite sume de bani, de ordinul zecilor de mii de euro drept taxe de protecţie. O parte dintre persoanele ameninţate au plătit membrilor grupării sume de bani între 2.000 şi 10.000 de euro.Începând din anul 2009, gruparea este suspectată că a desfăşurat activităţi de proxenetism pe teritoriul Irlandei, determinând mai multe persoane de sex feminin să practice prostituţia. Activitatea infracţională era coordonată de G. Florin Nicolae, iar sumele rezultate erau însuşite de membrii grupării.În cauză poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti continuă cercetările împreună cu D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru identificarea tuturor membrilor reţelei, identificarea şi indisponibilizarea de bunuri şi probarea întregii activităţi infracţionale a acestora.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut