Acţiuni antibraconaj în Delta Dunării

În perioada 11 – 17 aprilie a.c., poliţiştii tulceni, împreună cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţioanle pentru Pescuit şi Acvacultură, au acţionat în Delta Dunării, în scopul prevenirii şi combaterii braconajului piscicol.În urma verificării a 37 de ambarcaţiuni şi a 14 autovehicule, au fost constatate 25 de infracţiuni şi ridicate, în vederea confiscării, două autoturisme, o ambarcaţiune din fibră, 56 kg. de peşte (din speciile păstrugă, calcan, nisetru, cegă, anghilă), 48 de setci monofilament, în lungime totală de 1.500 de metri.Valoarea bunurilor confiscate se ridică la 16.800 de lei. *Astfel, în timpul unei acţiuni în zona Braţului Sfantu Gheorghe au fost depistaţi C. Valentin, de 47 de ani şi S. Dinu, de 38 de ani, ambii din localitatea Crişan, judeţul Tulcea, care aveau asupra lor şase exemplare de păstrugă subdimensionată, un exemplar din specia cegă şi o anghilă (eviscerată).Peştele a fost ridicat în vederea confiscării, iar celor în cauză li s-a întocmit dosar penal conform art. 64, lit. a, c şi g din O.U.G. nr. 23/2008 modificată de Legea nr. 317/2009.* În municipiul Tulcea a fost oprit în trafic un autoturism, condus de E. Petre, de 40 de ani, din localitatea Tulcea, care transporta opt exemplare din specia păstrugă, un exemplar nisetru şi un exemplar specia calcan. Cantitatea de peşte a fost ridicată în vederea confiscării, iar celor în cauză li s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 64, lit. “j”, din O.U.G. 23/2008, aprobată prin Legea 317/2009.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţioanale. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut