Măsuri I.N.E.P şi I.G.P.R. în contextul alegerilor prezidenţiale

Vă informăm cu privire la faptul că, în contextul organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Preşedintele României, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române au elaborat un Plan de măsuri pentru identificarea cetăţenilor care nu au solicitat eliberarea actelor de identitate în termenele prevăzute de lege şi punerea lor în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor.În acest sens, personalul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, împreună cu lucrătorii din structurile de ordine publică vor derula activităţi pentru identificarea acestor cetăţeni şi invitarea lor în vederea punerii în legalitate cu acte de identitate.Totodată, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu o situaţie materială precară, ori care domiciliază în localităţile aflate la distanţe mari faţă de serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor, se vor organiza deplasări în teren, pentru preluarea documentelor necesare şi a imaginii cetăţenilor, cu staţia mobilă.În perioada 20.10.-06.12.2009, programul de lucru cu publicul la nivelul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor se va desfăşura între orele 08.00-20.00, astfel încât să se rezolve, în mod operativ, solicitările privind eliberarea actelor de identitate.Reiterăm faptul că, potrivit prevederilor legale, cetăţenii au obligaţia de a solicita eliberarea unui nou act de identitate, în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani sau cu cel puţin 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate deţinut. Precizăm că la nivel naţional, se înregistrează încă un număr semnificativ de persoane care nu au solicitat eliberarea cărţii de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, sau ca urmare a expirării termenului de valabilitate al actului de identitate.I.N.E.P.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut