În luna octombrie 2013, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Direcţia de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei din cadrul IGPF, în calitate de Punct Naţional de Contact AIRPOL – a organizat şi coordonat acţiunea transfrontalieră Goodeye II, în cooperare cu D.G.V. – Biroul Vamal Otopeni, respectiv I.G.P.R.-Direcţia Poliţiei Transporturi, având ca scop principal prevenirea şi combaterea traficului ilicit de bunuri.Pe timpul desfăşurării acţiunii, în baza unor analize de risc efectuate împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Otopeni, au fost selectaţi pasageri pentru efectuarea unor controale amănunţite asupra bagajelor transportate, respectiv au fost efectuate controale amănunţite asupra unor colete transmise prin firmele de curierat. Astfel, în cadrul acestei operaţiuni, în data de 01.10.2013, la P.P.F Henri Coandă, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au găsit, în bagajele de cală ale unei cetăţene române, în vârstă de 21 ani, care călătorea din direcţia Amsterdam, un număr de 39.760 ţigarete marca Karelia Lights. Ţigările au fost reţinute de organul vamal, iar tinerei i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de complicitate la contrabandă.De asemenea, în data de 24.10.2013, au fost efectuate controale asupra bagajelor de cală ale pasagerilor unor curse cu destinaţia Londra, în urma cărora au fost descoperite un număr de 32.800 ţigarete mărcile Marlboro Lights şi Viceroy, ce aveau aplicat timbru de Ucraina, ce urmau a fi scoase ilegal din ţară. În data de 28.10.2013, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Aeroport Henri Coandă au desfăşurat o acţiune în cooperare cu Biroul Vamal Otopeni şi Biroul Poliţie Transporturi Aeriene, în urma căreia au depistat trei cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţului Dolj, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 ani, care au încercat să introducă ilegal în ţară o cantitate de ţigări. Aceştia sosiseră din direcţia Atena, iar după ce au intrat în posesia bagajelor de cală, au fost monitorizaţi până în parcarea aeroportului, unde au fost opriţi şi legitimaţi. Fiind conduşi la Biroul Vamal Otopeni, în urma controlului bagajelor de cală, au fost descoperite 56.800 ţigarete marca RGD, netimbrate de provenienţă China. Persoanelor în cauză li s-au întocmit dosare penale de către Poliţia de Frontieră şi Poliţia Transporturi Aeriene, fiind învinuiţi de săvârşirea infracţiunilor de “deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete” şi “contrabandă”.Valoarea totală a ţigărilor confiscate în cadrul operaţiunii se ridică la aproximativ 84.000 lei. Tot în cadrul acţiunii Goodeye II, la Compartimentul Cargo al Aeroportului Henri Coandă, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat controale amănunţite asupra unor colete transmise prin companiile de curierat. Astfel, au fost două situaţii în care, în două colete, au fost găsite diferite dispozitive şi pachete de cărţi de joc din material plastic, obiecte ce prezintă suspiciuni cu privire la scopul pentru care au fost concepute, putând fi folosite pentru a contraface rezultatul jocurilor de noroc, fapt pentru care s-a procedat la ridicarea acestora în vederea continuării cercetărilor, urmând ca după expertizare să se ia măsurile legale. Totodată, expeditorul unuia dintre colete este cerectat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau deţinere în vederea folosirii într-o sală de jocuri a unui dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de şansă şi metodele de selecţie prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvenţa plăţii într-un joc de noroc (art.25, lit.c din O.U.G.77/2009) şi înşelăciune (art.215 C.P.). Această operaţiune s-a derulat sub coordonarea Biroului Permanent al AIRPOL – Bruxelles, la nivelul aeroporturilor statelor membre şi a avut ca obiectiv principal efectuarea de controale amănunţite asupra pasagerilor, în vederea prevenirii şi combaterii traficului ilicit de bunuri. Informaţii de background”AIRPOL” este o reţea de cooperare permanentă şi multidisciplinară a poliţiei, servicii private de securitate, poliţie de frontieră şi alte servicii relevante de aplicare a legii, care sunt active în interiorul şi în jurul aeroporturilor, cu misiunea de a contribui substanţial la sporirea securităţii în aeroporturile din statele membre ale Uniunii Europene şi a statelor Schengen asociate, la combaterea activităţilor infracţionale în interiorul şi în jurul aeroporturilor şi la alte aspecte legate de aviaţia civilă de securitate.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.