Suspecţi de furturi din case de vacanţă identificaţi

Opt tineri din judeţul Alba sunt cercetaţi pentru furt calificat, fiind suspectaţi de comiterea a 17 furturi din case de vacanţă, de unde au sustras bunuri în valoare de peste 35.000 de lei.În fapt, din cercetările efectuate de poliţişti ai Biroului Poliţiei pentru Mediul Rural Alba Iulia, împreună cu cei de la Posturile de Poliţie Galda de Jos şi Ighiu a rezultat că, în perioada 2010- 2011, opt suspecţi din judeţul Alba, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, au pătruns prin efracţie în 17 case de vacanţă din comunele Ighiu, (pe Valea Ighielului), Galda de Jos (pe Valea Galzii) şi Râmeţ (pe Valea Râmeţului), de unde au sustras bunuri în valoare de peste 35.000 de lei. În cursul zilei de ieri, unul dintre suspecţi, un tânăr de 20 de ani, din Alba Iulia a fost prezentat Judecătoriei Alba Iulia care a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. De asemenea, cinci suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, iar alţi doi sunt cercetaţi în stare de libertate. Investigaţiile continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut