JANDARMI DECORAŢI. Miercuri, 10 martie a.c., începând cu ora 11.30, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române va avea loc ceremonia în cadrul căreia se vor conferi decoraţii pentru 54 dintre jandarmii care au acţionat în cadrul misiunii de menţinere a păcii din Kosovo, sub egida Uniunii Europene (EULEX). La activitate au fost invitaţi să participe domnii Iulian Fota, consilier prezidenţial şi chestor şef Dan-Valentin Fătuloiu, secretar de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din M.A.I.Prin Decret Prezidenţial, şapte ofiţeri din cadrul Jandarmeriei Române au primit Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de război, iar 47 de subofiţeri jandarmi au primit Medalia Bărbăţie şi Credinţă clasa a-III-a, cu însemn de război, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru profesionalismul dovedit pe timpul executării misiunilor.Cei 54 de jandarmi medaliaţi au făcut parte din cel de-al doilea contingent care a acţionat în Kosovo (iunie – decembrie 2009), din momentul preluării misiunii de către Uniunea Europeană în decembrie 2008. Jandarmii români participă la misiunea de menţinere a păcii în Kosovo din anul 2002, timp de şapte ani acţionând sub egida ONU.* *Jurnaliştii acreditaţi pe lângă Inspectoratul General al Jandarmeriei (Str. Jandarmeriei nr. 9-11, sector 1, Bucureşti) sunt invitaţi să participe la această activitate. Pentru asigurarea transportului ziariştilor va fi pus la dispoziţie un microbuz, care va pleca la ora 10.45 din Piaţa Victoriei (ieşirea de metrou spre Statuia Aviatorilor), iar la 11.10 va opri la Piaţa Presei. Serviciul Informare si Relatii Publice al Jandarmeriei