În urma intervenţiei poliţiştilor din Moreni, doi tineri intoxicaţi cu monoxid de carbon au fost salvaţi.În noaptea de 7/8 martie 2010, în jurul orei 00.30, un barbat a sesizat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni despre faptul că fiica sa se află în locuinţa prietenului ei, are cunoştinţă că aceştia se simţeau rău, iar în ultima jumătate de oră nu i-a mai putut contacta.La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie din cadrul Formaţiunii de Ordine care a constatat că cele sesizate se confirmă. Întrucât cei doi tineri nu au răspuns solicitărilor poliţiştilor nici la uşa, nici la geamurile locuinţei şi existând indicii temeinice că aceştia se află în interior, a fost solicitată intervenţia lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă precum şi a celor din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa. Imediat, poliţiştii au procedat la forţarea şi spargerea uşii de acces din balcon, au pătruns în locuinţă unde, în baie au identificat cele două persoane care se aflau în stare de inconştienţă, în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi le-au acordat primul ajutor până la sosirea ambulanţei.S-a reuşit resuscitarea celor două persoane care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În prezent cei doi sunt în afara oricărui pericol.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65