Un bărbat a fost surprins în flagrant de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să achiziţioneze bunuri dintr-un magazin, folosindu-se de documente falsificate. Acesta, împreună cu complicele său, au fost reţinuţi pentru tentativă la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, uz de fals, fals privind identitatea şi folosirea instrumentelor oficiale false. La data de 2 noiembrie a.c., ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Constanţa, cu sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I., l-au depistat în flagrant pe M. Constantin, de 53 de ani, din municipiul Constanţa, în timp ce încerca să achiziţioneze mai multe uşi de interior, cabine de duş şi o centrală termică, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, dintr-un magazin din localitate, pe baza unor documente ce prezentau suspiciuni cu privire la autenticitate. Din investigaţiile efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că documentele folosite pentru obţinerea liniei de credit, constând în carte de identitate, decizie de pensionare şi talon de pensie, erau falsificate, iar în conţinutul deciziei de pensionare, reieşea în mod nereal, faptul că bărbatul este un fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Totodată, din cercetări s-a stabilit că suspectul a beneficiat de complicitatea lui D. Paul, de 40 de ani, tot din municipiul Constanţa, în sensul că acesta din urmă i-a furnizat documentele suspectate a fi falsificate, precum şi o autoutilitară, pentru transportul mărfurilor, urmând ca acesta să se ocupe şi de comercializarea ulterioară a bunurilor. În momentul realizării flagrantului, asupra lui M. Constantin au fost identificate mai multe înscrisuri suspectate a fi falsificate, precum cupoane de pensie emise de casa de pensii a M. A.I. precum şi o ştampilă cu amprenta M.A.I. – Casa de pensii. Cei doi suspecţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual, uz de fals, fals privind identitatea şi folosirea instrumentelor oficiale false, faţă de aceştia luându-se măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi ulterior instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice