Campania „Prietenul la volan se cunoaşte”

Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră şi un producător de bere din România demarează, pe 17 noiembrie a.c., o campanie de informare şi conştientizare a riscurilor la care se expun tinerii şoferi români care conduc sub influenţa alcoolului.Campania „Prietenul la volan se cunoaşte!” doreşte să creeze o comunitate a tinerilor responsabili care au adoptat comportamente adecvate atunci când e vorba de consumul de alcool. Astfel, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române va organiza acţiuni în trafic prin care şoferii surprinşi de filtrele Poliţiei, cu alcoolemie zero testată la etilotest, vor primi premii. De asemenea, în cluburi, baruri şi restaurante vor fi organizate acţiuni de recompensare a acelor tineri care nu consumă alcool, prietenii care se „sacrifică” în acea seară pentru a-şi duce ulterior grupul de prieteni în siguranţă acasă.Prima acţiune de acest fel va avea loc sâmbătă, 17 noiembrie a.c., în intervalul orar 23.00 şi 01.00, la intersecţia dinspre Splaiul Unirii şi Şelari, unde vor fi echipaje ale Poliţiei Rutiere alături de reprezentanţi ai firmei producătoare de băutură.Şoferii opriţi de poliţişti, care au alături minim doi prieteni şi care dovedesc la etilotest că nu au consumat băuturi alcoolice, vor fi recompensaţi cu produse fără alcool.Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră sprijină această campanie: “Conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice reprezintă un factor agravant atunci când este vorba de producerea accidentelor grave de circulaţie, multe dintre acestea soldându-se, din păcate, cu pierderi de vieţi omeneşti. În acest context, considerăm că o abordare pozitivă, care să ofere exemple participanţilor la trafic, poate genera o scădere a numărului de persoane care se urcă la volan deşi au consumat alcool” a declarat comisar şef de poliţie Lucian Diniţă, directorul Direcţiei Rutiere. „Se ştie că una dintre cele mai eficiente metode de învăţare este prin exemple pozitive, prin copierea unor modele din familie sau cercul de prieteni. De aceea, campania Prietenul la volan se cunoaşte! doreşte să scoată la lumină exact aceste comportamente care pot furniza exemple pozitive pentru tineri. Vrem să îi descoperim şi să îi celebrăm pe cei responsabili şi atenţi, pe tinerii care uneori renunţă la o seară de distracţie pentru a-şi duce prietenii acasă în siguranţă” a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice al companiei producătoare de bere.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut