Persoana prinsă în flagrant

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi cu sprijinul Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa (D.G.I.P.I.), l-au prins în flagrant, la data de 12 noiembrie a.c., pe D.V., administrator al unei societăţi comerciale, în timp ce primea suma de 500 lei de la T.E., în schimbul eliberării unei adeverinţe necesare pentru completarea dosarului de pensionare.În fapt, la începutul lunii noiembrie a.c., denunţătoarea, T.E., a luat legătura cu învinuitul, D.V., pentru a-i elibera o adeverinţă care să ateste plata contribuţiilor sale către bugetul de stat în perioada lucrată la I.A.S. Bărăganu, ale cărei arhive au fost preluate de către societatea învinuitului. Cu această ocazie, D.V. i-a comunicat că eliberarea adeverinţei costă 500 lei.Ulterior, T.E. a depus un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa care a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi, sub coordonarea procurorului desemnat, l-au prins în flagrant pe D.V. în timp ce primea suma de 500 lei de la denunţătoare.Menţionăm că D.V. nu este la prima infracţiune de acest gen, el fiind prins în flagrant în luna iunie a.c. în urma unui denunţ, când primea suma de 300 lei de la o altă persoană în schimbul eliberării unei adeverinţe în acelaşi scop, dosarul penal fiind înregistrat la aceeaşi unitate de Parchet.Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent, a rezultat faptul că învinuitul este administratorul unei societăţi comerciale, având ca obiect de activitate arhivarea evidenţelor financiar contabile ale societăţilor comerciale aflate în stare de insolvenţă, lichidare sau faliment.Cel în cauză este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. şi ped. de art. 6 din Legea 78/2000 în ref. la art. 254 alin 1 C.p. D.G.A. – Biroul Informare și Relaţii PubliceD.G.I.P.I. – Compartimentul Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut