Grupare specializată în cămătărie, destructurată

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Alba-Iulia şi procurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba-Iulia, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., efectuează 19 de perchiziţii domiciliare în judeţul Sibiu. / Sunt vizaţi 17 suspecţi, membri ai unei grupări infracţionale specializată în înşelăciune şi cămătărie, ori persoane care au sprijinit activităţile infracţionale ale grupării. La acţiune participă şi poliţişti din cadrul I.P.J. Sibiu, D.P.I.R. Sibiu şi D.P.I.R. Alba.În fapt, din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că, perioada anilor 2008- 2012, pe raza judeţului Sibiu, suspecţii Constantin C., Dumitru D., Daniel I. şi Bogdan J. au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi alte persoane.Scopul grupului era acordarea de împrumuturi cu camată şi majorarea, ulterior, în mod nejustificat, a dobânzilor stabilite iniţial, finalitatea acestui fapt fiind deposedarea persoanelor care au împrumutat bani, de bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor rude apropiate. În perioada menţionată, zeci de persoane (părţi vătămate) au apelat la aceştia pentru împrumutul unor sume de bani, de regulă în valută, pentru care suspecţii impuneau în mod obligatoriu o dobândă între 10% – 50 % saptămânal sau lunar, precum şi constituirea unor garanţii imobiliare. Totodată, din investigaţii a reieşit că suspecţii nu acordau niciodată banii trecuţi în contract şi reţineau la împrumuturile mai mari sume de 5.000 – 10.000 de euro, cu titlu de garanţie pentru plata dobânzii. Dobânzile erau majorate ulterior de suspecţi, astfel că valoarea acestora şi sumele împrumutate ajungeau la cifre uriaşe, iar părţile vătămate, aflate în imposibilitatea de a plăti, pierdeau bunurilor gajate. Pentru recuperarea banilor, membrii grupului recurgeau la ameninţări, acte de violenţă şi şantaj asupra părţilor vătămate sau a membrilor familiilor acestora. Până în prezent au fost identificate şi audiate 15 părţi vătămate.Prejudiciul stabilit până în prezent depăşeşte 1.000.000 de euro.30 de persoane urmează să fie conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba – Iulia în vederea audierii şi luării măsurilor legale.Membrii grupării sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire, aderare, sprijinire a unui grup infractional organizat în scopul comiterii infracţiunilor comise cu violenţă (ca şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală, loviri şi alte violenţe), înşelaciune şi activităţi de cămătărie.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut