Aproape 3.600 de poliţişti vor asigura măsurile de ordine pentru buna desfăşurare a manifestărilor dedicate Sfântului Andrei şi Zilei Naţionale a României. În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c., cu ocazia sărbătorilor legale Sfântul Apostol Andrei cel Întâi, Ocrotitorul României şi 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, vor fi organizate, la nivel naţional, în 351 de locuri, manifestări publice de amploare şi ceremonii pentru depuneri de coroane de flori, la care se estimează participarea unui număr mare de persoane.Pentru ca desfăşurarea manifestărilor să aibă loc în condiţii de linişte, măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate de 3.595 de poliţişti, dintre care 1.059 de la poliţia rutieră, 1.673 de ordine publică şi 863 din cadrul altor structuri.Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea fluenţei traficului rutier. Dacă sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale nu ezitaţi să solicitaţi sprijinul celui mai apropiat echipaj de poliţie ori să apelaţi numărul unic de urgenţă 112. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice