Poliţiştii și procurorii au efectuat astăzi şase percheziţii în judeţul Timiş pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu ţigări şi evaziune fiscală.Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, beneficiind de sprijinul specialiştilor Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., în cursul lunilor mai – noiembrie 2012 au desfăşurat mai multe activităţi în vederea destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în contrabandă cu ţigări. Grupul infracţional era format din şapte membri, S.C., C.C.I., A.A.I., D.V., D.D.V., P.G.D. şi H.I., suspectaţi că achizitionau cantităţi foarte mari de produse din tutun, de provenienţă Duty Free, în special din Republica Serbia, şi le introduceau ilegal în Romania, prin zona de vest a ţării.Ţigaretele erau transportate cu diverse autovehicule, fiind ascunse în locuri special amenajate, după care erau preluate şi distribuite pe raza Municipiului Timişoara şi a localităţilor din zona rurală a Municipiului Lugoj.În perioada mai sus menţionată, în cooperare cu polițiștii Direcției Operațiuni Speciale, poliţiştii B.C.C.O. Timişoara şi Biroului Poliţiei Rutiere au reuşit mai multe capturi de ţigarete. Membrii grupării infracţionale au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 30.000 de lei.În urma percheziţiilor efectuate, suspecţii au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. pentru audieri, aceştia fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia şi deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de ţigarete.IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice